A fi asemenea chipului Fiului Său este ceea ce Domnul speră de la cel care se naște din nou. Există o hotărâre în acest sens, care nu va fi niciodată anulată. Aceasta...
De necrezut! Poate fi oare un creștin mai rău decât un necredincios? Aceasta s-a întâmplat în toate vremurile. Cuvântul spune că a înceta de a purta de grijă...
Aleluia! Dumnezeu a făcut o Alianță cu noi. El a promis că Duhul Său și cuvintele Sale nu se vor mai depărta din gura noastră, nici din gura urmașilor noștri. Partea Lui din acest Pact a...
Să nu ai o gândire măruntă. În vechime, poate chiar nu aveai multă valoare în lume, însă, acum, fiind acceptat în casa sfântă, ai devenit...
Să fii iubit de Tatăl ceresc este cel mai bun lucru din lume, căci El nu ne tratează în mod iresponsabil. Cine a avut un tată bun, de multe ori poate a fost mustrat și cumințit. Cei ce...
Cât este de bine când oamenii văd în noi ungerea cerească. Sunamita a recunoscut că Elisei era un om sfânt al lui Dumnezeu prin comportamentul său (2 Împăraților...
Cine este al lui Hristos nu trăiește în trup, dominat de dorințe nestăpânite (Galateni 5:16). Pe de altă parte, cel care, cu toate că l-a acceptat pe Hristos, nu se...
Dacă Dumnezeu nu ne-ar fi iubit mai întâi, niciodată nu L-am fi iubit, pentru că tot ceea ce facem pentru El trebuie să aibă ajutor și inițiativa din partea Lui. Nu există niciun...
O promisiune poate fi la modul figurat sau în adevăratul sens al cuvântului - acest verset are ambele sensuri. Domnul spune că El este capabil de a ne scăpa din orice situație de...
A trăi într-un mod iresponsabil aduce rezultate proaste. De exemplu, una dintre consecințele acestui comportament este posibilitatea ca sursele tale de venit să sece. Există...
A fi temători de Dumnezeu este atât de bine, încât, chiar și în cazul în care nu ar exista nicio promisiune specială din partea Domnlui pentru noi, ar fi o...
Pavel a dezvăluit secretul: credința în Domnul Isus. Înțelegerea a ceea ce înseamnă să crezi în Mântuitor este cheia pentru salvarea propriei persoane și a...
Există multe lucruri nedrepte pe care omul le face. De exemplu, nimeni nu ar trebui să bea nici măcar o picătură de alcool, dar mulți se îmbată. Drogurile nu ar trebui să fie...
Regele David a scris acest psalm pentru a vorbi de propria suferință. Cu toate acestea, atunci când comparăm cu ceea a suferit Isus Hristos, observăm o mare asemănare între durerea...
A învăța să aștepți în Domnul este unul dintre marile secrete ale învingătorilor. Chiar și atunci când greșește, omul nu-l poate lăsa pe inamic să-l facă de...
Duhul lui Dumnezeu nu va rămâne pururi în om (Genesa 6.3). Când El obosește, lasă persoana pradă dorințelor inimii sale, iar atunci ea încetează să mai fie ghidată de...
Primirea Duhul lui Dumnezeu a fost cel mai bun lucru care ni s-a putut întâmpla vreodată. Cu toate acestea, există mulți oameni care primesc duhul lumii. Pentru aceștia, ceea ce...
Această promisiune a fost făcută poporului lui Israel, este legământul pe care Domnul l-a făcut prin sângele lui Isus. Cine trăiește plângând-și păcatele comise,...
Creștinul ce trăiește cu frică – temându-se că ceva rău ar putea să i se întâmple - și nu are curajul să-și ia locul întru Hristos, trebuie să revină la...
De multe ori pentru că nu înțelegem valoarea gândurilor noastre, lăsăm mintea noastră să gândească negativ. Atunci când acționăm în acest fel, lăsăm...
Păstrează în inima ta că Domnul este credincios, El face întotdeauna ceea ce promite. Deși poate părea imposibil, cine își pune credința în El va vedea că Domnul...
Dumnezeu nu vrea să existe niciun sărac în mijlocul poporului Său. În acest sens, El a creat legea iertării, prin care, la fiecare șapte ani, fiecărui israelit i se ierta datoria....
În anul 1950, versetul citat mai sus a inspirat o tânără din New York, care suferea de tuberculoză. Starea ei era atât de gravă, încât familia aștepta ca ea să...
Puțini oameni știu că tot ceea ce avem nevoie în viață, ne-a fost dat deja. Însă, odată cu căderea lui Adam, am murit din punct de vedere spiritual și am fost reduși la lumea...
De cele mai multe ori oamenii nu înțeleg de ce trec prin atâtea încercări. În astfel de momente, unii se plâng și se întreabă dacă Dumnezeu îi mai...
Cartea Eclesiastul conține gândurile lui Solomon, cel mai înțelept om care a trăit vreodată pe fața pământului (1 Regi 4:29-34). Cu toate acestea, scrierile lui nu au fost...
Existența celor săraci nu face parte din planul lui Dumnezeu. Acest lucru a apărut odată cu căderea lui Adam. Satana oprimă ființa umană în toate modurile posibile: unii sunt...
Există oameni care practică nedreptatea, pentru că atunci când primesc un beneficiu, uită de cel ce și-a dedicat timpul, credința și dragostea...
Cei care se dedică să-l iubească pe Dumnezeu - să țină poruncile Sale și să le păzească (Ioan 14:21) - au o răsplată mare : aceștia sunt păziți și protejați. Omul a fost creat mai...
Biblia vorbește mult despre cine suntem întru Isus Hristos. Dacă vei studia caracteristicile unui creștin, vei fi surprins, pentru că unul dintre atributele sale este de a fi predestinat....
Cel mai rău lucru care i se poate întâmpla unui creștin este ca el să fie utilizat de către Domnul în lucrarea Sa și apoi, să creadă că tot ceea ce el a realizat a fost...