Şi, după ce a fost făcut desăvârşit, S-a făcut pentru toţi cei ce-L ascultă urzitorul unei mântuiri veşnice
Evrei 5.9
Versetul precedent spune că Isus, deși era Fiu, a învățat ascultarea prin lucrurile pe care le-a suferit, a fost desăvârșit și, odată cu aceasta, a devenit cauza mântuirii veșnice. Dacă, deși suntem mântuiți, nu învățăm prin supunerea față de Dumnezeu, nu vom putea împlini planul sfânt. Atunci, lucrarea noastră în Domnul va fi zadarnică, rugăciunile noastre nu vor mai primi răspuns și viața noastră va avea un sfârșit trist.
Pe măsură ce urmăm îndemnurile Duhului Sfânt cu privire la marele strigăt pe care trebuie să-l scoatem pentru a ne elibera de lucrările rele, pentru a nu ne întina cu păcate și pentru a realiza ceva pentru Dumnezeul nostru, vom planta sămânța bună pentru viitor. Cel Preaînalt are încă multe lucruri să ne învețe, dar dacă, în acest moment, nu le putem auzi, trebuie să continuăm să împlinim planul sfânt față de noi.
Mântuirea este pentru cei ce ascultă de Domnul; astfel, cei neascultători nu vor avea parte de ea acum – nereușind să se bucure de vindecare, sfințire, prosperitate și alte binecuvântări –, și nici în viitor, când vor descoperi că nu au fost și nu vor fi niciodată cunoscuți de Domnul. Vai de cel crede că suntem proști pentru că nu cedăm ispitelor, pentru că lucrul de care se bucură acum îi va fi pierderea pe vecie.
Este ușor să te supui lui Dumnezeu, respingând propunerile diavolului. Însă, nesupunerea față de Domnul este, de asemenea, ușoară, dând atenție lui Satana. Alungă tot ce vine de la diavol și nu-ți pleca urechile către el. Altfel, mintea ta se va gândi la stricăciunea oferită de el. Deoarece este viclean, Satana îți va arăta tot ce e rău, încercând să te facă să iubești practicile dezgustătoare, și atunci nu vei avea pe Domnul să te ajute. Îndurare!
Este minunat să urmezi „școala” Duhului Sfânt, pentru că, în orice moment, El vine să ne învețe. La cea mai mică mișcare a diavolului spre noi, Cel Atotputernic ne arată cum să scăpăm. Prin urmare, când vrăjmașul încearcă să te atace, roagă-te fără a te deconecta de Domnul. Un remediu bun este să-ți amintești ce spune Biblia despre păcat și consecințele lui. Astfel, vei face cea mai bună alegere. Cine se lasă înșelat de ispititor va pierde întotdeauna mult.
Îmbunătățirea noastră va continua atâta timp cât vom fi în lume. Acest lucru este necesar pentru a ne menține în prezența lui Dumnezeu. Cu fiecare biruință, te apropii de Tatăl ceresc, îndepărtându-te de minciunile celui rău. Satana a înșelat-o pe Eva pentru că ea l-a ascultat. Fiind viclean, va încerca să-ți atragă atenția pentru a te strica. Împotrivește-te diavolului (Iacov 4:7)!
Astăzi, purtarea ta e cauza a ceea ce vei fi mâine. Cu fiecare pas de ascultare, ești pregătit pe Cale pentru a fi o binecuvântare pentru tine și ceilalți. Cât de diferită nu ar fi lumea dacă copiii lui Dumnezeu I-ar permite Lui să-i transforme după chipul Său. Acesta ar trebui să fie scopul vieții noastre. În acest fel, nu vom cădea niciodată.
În Hristos, cu dragoste,
R. R. Soares