Mesajul zilei

20/03/2025 - STRIGĂTUL I-A SCĂPAT PE ISRAELIȚI DE LA MOARTE

Faraon se apropia. Copiii lui Israel şi-au ridicat ochii şi iată că egiptenii veneau după ei. Şi copiii lui Israel s-au înspăimântat foarte tare şi au strigat către Domnul după ajutor.

Exod 14.10

Împăratul Egiptului s-a înfuriat din cauza nenorocirilor trimise de Dumnezeu în țara lui prin Moise. Scopul sfânt a fost să-l facă pe Faraon să se încline și să nu se atingă de urmașii prietenului Său Avraam. Părându-i rău că i-a lăsat pe israeliți să plece, el și-a adunat armata și a pornit după ei să-i nimicească.

Ieșirea noastră din imperiul întunericului primind pe Isus ca Mântuitor a fost pașnică în ochii noștri. Dar Domnul știe de luptele care au avut loc pentru ca diavolul să rămână fără noi. De la un mântuit care a mijlocit pentru noi într-o parte a lumii până la lucrările minunate realizate de Cel Atotputernic pentru a ne elibera de împărăția întunericului, totul a fost bine planificat.

Nu știm exact cum am fost determinați să-L căutăm pe Isus, dar, cu siguranță, a fost lucrarea Celui care este desăvârșit în tot ceea ce face, motiv pentru care am fost eliberați de imperiul răului. Cu toate acestea, dușmanul nu a renunțat să ne ducă înapoi în împărăția lui. Dacă vrem să trăim liberi, trebuie să ne rugăm mereu înaintea ispitelor celui rău, pentru că dacă le dăm atenție, el ne va robi din nou.

Când israeliții au văzut că Faraon se apropie cu armata lui puternică, s-au speriat foarte tare. Pe atunci, ei au făcut ce era drept, iar Domnul i-a ascultat, dând împăratului răutăţii sfârşitul pe care el şi oastea lui îl meritau. În același mod, Cel Preaînalt va răspunde strigătului poporului Său. Fie că este vorba de o simplă amenințare, de cancer sau de un alt rău, El ne va izbăvi de relele dușmanului. Avem un Dumnezeu care ne iubește!

Vezi ce face vrăjmașul pentru a te avea din nou în ghearele sale și cere ajutor lui Dumnezeu. Nu lăsa ca vreo patimă nepermisă să-ți stăpânească inima, ispitindu-te să faci ceva dezgustător, să-ți părăsești familia și să urmezi calea adulterului. Aceasta este calea morții, care va duce la despărțirea veșnică de Domnul. Cine se predă diavolului nu mai este propriul său stăpân și nu va fi niciodată fericit, nici aici, nici în veșnicie.

Venise vremea în care cei mântuiți, indiferent de locul în care trăiau și slujeau Creatorului, să meargă înaintea Lui cu strigăte și lacrimi, căci vor fi auziți în nevoile lor. Armata celui mai mare popor din lumea acelor zile a fost distrusă, dar printre israeliți, diavolul nu a avut plăcerea să distrugă nicio viață. Dumnezeu va face asta din nou poporului Său. Lupta este a Domnului și nu a omului, așa că nu vei avea parte de nicio suferință!

Scopul Domnului a fost împlinit perfect. Victoria lui Israel asupra Faraonului este o prorocire a victoriei tale asupra tuturor problemelor care țin de fericirea ta. Din ziua în care te-ai născut din nou, puterea sfântă ți-a fost la îndemână. Folosește-o!

În Hristos, cu dragoste,

 

R. R. Soares

Rugăciune

Domnul Isus fie cu voi!