Binecuvântaţi, popoare, pe Dumnezeul nostru! Faceţi să răsune lauda Lui!
Psalmi 66.8
Sunt oameni care poate râd de titlul dat acestui mesaj, dar adevărul este că a primi binecuvântări este minunat. Mulți spun că nu depind de Izvorul binecuvântător al poporului lui Dumnezeu – Isus –, pentru că îi interesează doar să scape de un rău sau să obțină o victorie. Nu de puține ori, diavolul face un efort extraordinar împotriva propriei sale naturi malefice, înșelând oamenii cu un „lucru bun”, dar „prețul” acestuia vine mai târziu.
Conform versetului, trebuie să binecuvântăm pe Creator. Este clar că mulți oameni o fac din vârful buzelor, și asta nu este de folos. Din acest motiv, Isus a spus că Tatăl caută închinători care să I se închine în Duh și în adevăr (Ioan 4:23). Cum poate cineva să spună Domnului că El este bun dacă problemele nu pot fi rezolvate? Câți nu petrec ore întregi „lăudând” pe Cel Atotștiitor cu cuvinte contrare vieții pe care o duc? Îndurare!
A lăuda înseamnă a-i înălța pe cei care au făcut ceva bun pentru noi, ajutându-ne sau împiedicând răul să ajungă la noi. Ce putem gândi despre un om care ne spune că suntem cei mai mari și că putem face orice, și se simte recunoscător pentru ceea ce am făcut pentru el, dacă îl vedem pentru prima dată? Fără îndoială, am crede că nu are prea multă judecată, sau că are interese ascunse în spatele unor astfel de complimente, nu-i așa?
Domnul nu primește slava oamenilor (Ioan 5:41), nu Se lasă purtat de nimic fals și nici nu acceptă laudă pentru ceva ce nu a făcut. Este important să auzi Cuvântul Lui, pentru că, atunci când ești luminat, ai instrumentele pentru a scăpa de ceea ce te deranjează și a aduce la existență lucrurile care nu sunt (Romani 4,17). Astfel, închinarea îți va fi primită.
Odată ce ai fost binecuvântat, poți să-L faci pe Domnul să audă glasul laudei tale. Mai mult, atunci când vorbești despre faptele Lui în viața ta, cuvintele rostite de buzele tale ies cu putere, având acceptarea deplină a Celui Atotputernic. Altfel, va fi o pierdere de timp, iar El nu le va primi. Prin urmare, fii atent când ești în contact cu Scripturile, citindu-le sau ascultându-le propovăduite. Nu pierde timpul, ci hotărăște-te și determină imediat ce îți arată Cel Atotputernic.
După ce ai fost vizitat de Duhul Sfânt, când Cuvântul devine viu pentru tine, roagă-te Tatălui, mulțumindu-I pentru ceea ce ți-a descoperit. Când te porți astfel, credința va apărea în inima ta și, luând-o în stăpânire, vei ordona răului să plece, spunând că promisiunea îți aparține. Aceasta este singura metodă infailibilă. Folosește-o și dovedește-o!
David l-a înfruntat pe uriaș ca răspuns la atingerea sfântă din inima Sa, motiv pentru care a primit numirea de a fi un om după inima lui Dumnezeu. Mulți se simt atinși de Tatăl ceresc, dar cât de repede lasă îndoiala să-i cuprindă și cer semne care să confirme dacă o astfel de îndrumare vine de Sus. Știm când Domnul sau diavolul ne vorbește. Cu siguranță, Cel Preaînalt ne aduce mereu în minte vreun verset, ca să nu ne îndoim.
În Hristos, cu dragoste,
R. R. Soares