El stăpâneşte pe vecie prin puterea Lui. Ochii Lui urmăresc pe neamuri, ca cei răzvrătiţi să nu se mai scoale împotriva Lui!
Psalmi 66.7
Acest verset ne prezintă trei adevăruri. Primul vorbește despre puterea Dumnezeului nostru, care stăpânește veșnic. Stăpânirea Sa plină de iubire nu se va sfârși niciodată. Păcatul înșală pe cel care îi cedează, trăind într-un mod imoral. La sfârșitul zilelor, când nu va mai avea puterea de a greși, va vedea că a făcut cea mai proastă alegere. Cei care sunt mântuiți vor trăi alături de Domnul pe vecie.
Păcatul nu a luat nimic din stăpânirea lui Dumnezeu. Din cauza nebuniei săvârșite de Adam, omul a început să trăiască departe de Creator, fiind asuprit de diavol zi și noapte. Cu toate acestea, Domnul nu ne-a lăsat cu totul sub comanda vrăjmașului, ci l-a împiedicat să ne distrugă cu totul. Odată cu răstignirea lui Isus pe cruce, am fost răscumpărați.
Cel Atotputernic stăpânește prin puterea Sa, aceeași pe care Isus a spus că o vom primi atunci când Duhul Sfânt se va pogorî asupra noastră (Faptele Apostolilor 1.8). După ce ai primit pe Hristos ca Mântuitor și Domn și ai fost botezat în Duhul Sfânt, tu ești cel care trebuie să biruiești asupra întregii tale ființe – suflet, trup și duh. Prin urmare, pune capăt gândurilor rele și imorale din mintea ta, precum și îndepărtează bolile și durerea din trup și alte lucrări ale diavolului din duhul tău.
Cel de-al doilea adevăr este că ochii Celui Preaînalt sunt asupra neamurilor (Proverbele 15.3). Dumnezeu vede ce ți se întâmplă în fiecare moment și, pentru că este Atotștiutor, nu numai că observă, ci are și răspunsul pentru ca tu să fii o binecuvântare pentru tine și pentru aproapele tău. Prin urmare, fii tare înaintea ispitelor și nu lăsa diavolul să se apropie. Fii un locaș al lui Dumnezeu (Efeseni 2:22)!
Demonii sunt îngeri care nu și-au păstrat starea inițială și au decăzut (Iuda 1:6), transformându-se în aceste ființe rele și monstruoase, care aduc boli și alte fapte rele asupra oamenilor. Acești răzvrătiți nu mai pot înrobi pe nimeni, pentru că, atunci când Isus S-a pogorât în Iad (Efeseni 4:9), El a dezbrăcat domniile și stăpânirile de puterea pe care o luaseră omului. Acum, trebuie să domnim prin Mântuitorul nostru. Tu ce crezi?
Cel de-al treilea adevăr este să nu lași pe cei răzvrătiți să se scoale în nicio parte a ființei tale. Păstrează-ți sufletul, trupul și duhul pentru Tatăl ceresc. Scapă de poftele necurate, de vicii și alte purtări rele. În duhul tău, nu permite aroganța, mândria și fapte contrare virtuților care trebuie cultivate. Doar Domnul sfânt, curat și iubitor ar trebui să fie înălțat de tine în ființa ta. Ce vei face cu viața ta?
Înalță pe Domnul. Numai El are acest drept, pentru că El este Dumnezeul tău. Astfel, vei fi reședința oficială a Tatălui și a Fiului. Trezește-te! Isus S-a oferit pe Sine însuși pe altarul Calvarului pentru a te elibera de jugul vrăjmașului. Tot ce trebuie să faci este să-L primești ca Mântuitor al tău și să nu-i lași pe cei răzvrătiți să se scoale.
În Hristos, cu dragoste,
R. R. Soares