O mică dorință servește la o mare lucrare a lui Dumnezeu; însă, obișnuim să ne conformăm situației în care ne aflăm și să nu dăm Domnului prilejul de a Se arăta ca Tatăl și Făcătorul nostru de minuni. Este bine să luăm aminte la ceea ce El ne face să vedem. Fără îndoială, Dumnezeu procedează așa cum a făcut cu Ezechiel, când i-a cerut să se uite la peretele plin de idoli și să spună ce a văzut. Prorocul a observat că era o gaură, iar după ce a săpat în ea a descoperit existența urâciunii (Ezechiel 8,7-12).

Ana a simțit că nu trebuie să-i dea diavolului plăcerea de a o ține stearpă, fiind umilită de cealaltă soție a soțului. Așa că, Samuel ne-a dat un exemplu grozav. A trebuit să-și dorească și să-și deschidă inima până în punctul în care era atât de transfigurată încât a fost considerată beată. Apoi, văzându-l pe frumosul băiat ce s-a născut, s-a umplut de bucurie și de credință și l-a închinat Celui Atotputernic. Câtă dragoste nu a arătat Ana Celui care S-a îndurat de ea! Astfel, poporul lui Dumnezeu a avut grija unui adevărat păstor (1 Samuel 1.1-22).

Biserica lui Hristos trebuie să-și amintească că este cea de-a doua „soție” a Domnului (prima este cea din Vechiul Testament), dar cea legitimă. Așadar, știm că gloria care ne este rezervată este mai mare decât cea dintâi – cea a Vechiului Legământ – și trebuie să depășească realizările Bisericii Vechiului Testament, care i-a biruit pe dușmanii săi. Dar, din păcate, nu am văzut să se întâmple asta, întrucât am slujit intereselor omului și am lăsat deoparte pe cele ale Domnului. Cu siguranță, nu Îi suntem pe plac.

Când știm pildele biblice și ne revendicăm drepturile, puterea lui Dumnezeu intră imediat în acțiune pentru a ni le da. Nu este posibil să trăim în trup și să fim plăcuți Domnului. Ori, numai atunci când Îi facem plăcere, El ne satisface dorințele inimii (Psalmi 37:4). Acesta este un veac în care ar trebui să ne petrecem timpul căutând pe Tatăl nostru ceresc și slujindu-I cu adevărat. Astfel, nimic nu ne va fi refuzat.

Într-o bună zi, ucenicii i-au cerut lui Elisei permisiunea să taie niște copaci pentru a-și face o casă, iar unul dintre ei a insistat ca prorocul să-i însoțească. Ajunși la râul Iordan, au început să lucreze, dar, la un moment dat, securea unuia dintre ei a căzut în apă. Elisei, fără niciun ajutor, a schimbat legea fizicii, iar securea a plutit pe apă (2 Împăraților 6.1-5). Dacă nu ar fi fost acest fapt, nu am fi avut nicio bază pentru a ne ruga ca ceva asemănător să se întâmple.

Cel ce scăpase securea o împrumutase, așa că i s-a spus să o ridice (2 Împăraților 6.7). Nu lăsa nimic din ce ți s-a dat sau împrumutat să se piardă. Pentru o simplă bucată de fier, Elisei a făcut una dintre cele mai mari minuni văzute vreodată. Aleluia!

Dumnezeu l-a făcut pe David să suspine după apă din fântâna Betleemului și, astfel, trei dintre slujitorii săi au putut dovedi că sunt curajoși. Atunci, ca să-i împlinească dorința, ei au trecut prin tabăra filistenilor fără să li se întâmple nimic (1 Cronici 11.17,18). Unde este acest tip de slujitor, care nu se teme să se ducă în locurile cele mai periculoase ca să ridice un popor pentru Tatăl nostru? Suspinul Domnului trebuie să devină o rânduială și o înzestrare cu putere pentru cei care cred.

Cea mai mare luptă a noastră trebuie să fie aceea de a ne închina Domnului. Dacă nu renunțăm la tot ce avem, nu putem fi ucenicii Învățătorului. Trebuie să ne luăm crucea (Marcu 8.34)!

În Hristos, cu dragoste,

R. R. Soares