Mesajul zilei

05/11/2024 - NU RĂMÂNE NEPEDEPSIT

Un om credincios este năpădit de binecuvântări, dar cel ce vrea să se îmbogăţească repede nu rămâne nepedepsit.

Proverbele 28.20

Avraam a cunoscut însemnătatea de a fi ascultător la chemarea cerească. Chiar dacă a trecut prin necazuri, nu a dat înapoi. Dar cine ar fi putut garanta că, dacă ar fi rămas în Ur la caldeeni, nu ar fi fost și el făcut să sufere în egală măsură sau mai mult de dușman? Ori, cei care nesocotesc chemarea sfântă în favoarea oricărei alte lucrări jignesc pe Domnul.

Credincioșia este un semn că Cel Atotputernic se află la cârma vieții tale. Dacă ai fost tentat să-ți înșeli soțul, să știi că diavolul vrea să-ți preia viața. Așadar, fugi de ispită! Când mă gândesc la oameni care au căzut în această capcană și, astăzi, sunt complet înșelați, îndreptându-se spre distrugere, dorința mea este să fac mai mult decât este necesar, ca să se poată converti.

Credinciosul este condus de Duhul Sfânt, în timp ce necredinciosul care își ascunde greșeala lasă diavolul să-i conducă cărările. Astfel, pe lângă faptul că va fi folosit pentru a face alte lucruri groaznice, va plăti un preț foarte mare pentru faptele sale, pentru că, la sfârșitul acestei vieți, va fi aruncat pe vecie în lacul ce arde cu foc și cu pucioasă. De acolo, nu va mai ieși niciodată!

Înșelăciunea bogățiilor a stăpânit milioane de creștini chemați la o lucrare specială. Apoi, din cauza acestei necumpătări, vor avea parte de un final mediocru și nefericit. Câți oameni nu ar putea fi stele în mâinile Domnului, dar sunt unelte rele ale diavolului? De ce să colaborezi cu cel rău și să te pierzi?

Dacă te grăbești să te îmbogățești, faci o greșeală. Tatăl nostru, când ne-a avertizat despre acest obicei al omului, care a fost întinat de dușman din cauza păcatului lui Adam, a vorbit despre ceva foarte grav care ne poate pedepsi. Apoi, oricât ne-am lupta cu toată puterea, nu vom putea slăbi lațurile cu care ne ține legați regele sărăciei și suferinței.

De ce să lupți împotriva voinței lui Dumnezeu, dacă este desăvârșită? Cu El, ești ferit de răutatea omului, de ura diavolului și de toate lucrările întunericului. Vezi cum ai trăit, observă-ți faptele și pocăiește-te, pentru că este groaznic să cazi în mâinile Dumnezeului Celui Viu. Fericirea ta aici și în veșnicie nu depinde de bunurile tale.

Primind pe Isus, l-ai învins deja pe cel rău. Păcătoșii vor fi pedepsiți. Prin urmare, examinează-te și, dacă ai greșit, pocăiește-te! Cel rău va încerca să te convingă că ai fost nedreptățit și că cineva este responsabil pentru căderea ta, dar Isus nu a spus acest lucru în legătură cu Iuda Iscarioteanul. În Hristos, ești biruitor. Întoarce-te la El!

 

În Hristos, cu dragoste,

 

R. R. Soares

 

Rugăciune

Domnul Isus fie cu voi!