Mesajul zilei

21/10/2024 - NU PĂCĂTUI ÎMPOTRIVA DOMNULUI!

Departe iarăşi de mine să păcătuiesc împotriva Domnului, încetând să mă rog pentru voi! Vă voi învăţa calea cea bună şi cea dreaptă.

1 Samuel 12.23

Orice individ, chiar și un slujitor credincios, care permite tristeții să i se strecoare în inimă, poate păcătui împotriva Celui Preaînalt. Chiar dacă un nelegiuit ne-a făcut un mare rău, nu ar trebui să ținem cont de el, pentru că suntem în Dumnezeu. Mai mult, dacă un astfel de om vine la noi, va trebui să-i facem bine, pentru că astfel vom împlini legea și poruncile. Nu există niciun motiv să încetăm să facem binele (Romani 12:21), căci de facem răul, vom suferi o pedeapsă.

Trăiește pregătit prin Cuvânt, pentru ca în duhul tău să nu răsară nici un lăstar de amărăciune și, cu tristețe, să vezi în inima ta crescând buruienile cele mai rele (Evrei 12,15). Dacă ai avut dorințe greșite sau plănuiești să te îmbogățești repede, roagă-te lui Dumnezeu, pentru că, fără îndoială, lanțurile morții te sufocă. De nu le rupi, vei fi în curând prins în mâinile lui Satana și atunci sfârșitul îți va fi foarte dureros.

Hotărăște împreună cu Domnul, în rugăciune, că nu vei fi niciodată folosit pentru a face rău nimănui. Iubește chiar și pe cel care a atentat la viața ta sau ți-a cauzat răni de durată sau daune ireparabile. Orice sentiment rău care-ți stăpânește inima va fi un păcat. Dacă se întâmplă acest lucru, pregătește-te, pentru că vor începe să ți se întâmple tot felul de necazuri. Întreaga ta ființă trebuie să se elibereze de faptele rele.

Oricine înfăptuiește voia sfântă trebuie să trăiască înaintea Domnului pentru a-i ierta pe cei care l-au jignit, i-au murdărit numele sau i-au cauzat vreun rău. Nu păcătui împotriva lui Dumnezeu, căci El este sfânt și nu este responsabil pentru ceea ce ți s-a făcut. De fapt, dacă L-ai sluji așa cum ar trebui, ai fi scutit de multă durere și chin. Într-o zi, în Rai, cauza suferinței îți va fi deslușită de către Cel Atotputernic.

Umblă cu Dumnezeu, ca să nu ajungă diavolul la tine. Satana poate atinge un creștin doar atunci când acesta, deși predică Cuvântul, este departe de Domnul. Lucrurile lumii încântă nenumărați oameni, dar nu ar trebui niciodată acceptate de cei care L-au primit pe Isus ca Mântuitor al lor. Când cineva te minte, să știi că întotdeauna a făcut asta. Dacă nu îl mustri, va veni cu lucruri și mai rele, căci nu se teme de Domnul.

Roagă-te pentru toată lumea, mai ales pentru cei care arată că nu te plac. Este posibil ca acești oameni să fi auzit comentarii rele, deși neadevărate, despre tine. Acest lucru i-a făcut să te considere cineva care nu iubește pe Dumnezeu și face rău altora. Ai numai de câștigat strigând în ajutorarea răufăcătorilor, mai ales a celor care au vrut să te facă să suferi. Pentru a intra în Împărăția lui Dumnezeu, trebuie să ne iubim chiar și vrăjmașii (Matei 5,44).

Trăiește pe calea bună și dreaptă. Umblarea ta ar trebui să slujească drept exemplu celor care te urmăresc. Deci, atunci când ai ocazia, să nu te porți ca un știe-totul, ci ca un slujitor al lui Dumnezeu. Fie ca cuvintele tale să fie folosite pentru a arăta tuturor cea mai bună cale. Dumnezeu este cu tine!

 

În Histos, cu dragoste,

 

R. R. Soares

Rugăciune

Domnul Isus să vă binecuvânteze!