Mesajul zilei

13/10/2024 - AU PROSPERAT TOT MAI MULT!

Şi ţinutul acela nu-i încăpea să locuiască împreună, căci averile lor erau aşa de mari încât nu puteau să locuiască împreună.

Geneza 13.6

Orfan de tată, Lot a fost „adoptat” de unchiul său Avraam. Nepotul a avut marea șansă de a fi primit de patriarh, care avea chemarea și binecuvântarea Domnului. I-ar fi bine lui Lot să fie lângă cineva considerat prieten al lui Dumnezeu (Iacov 2:23). Avraam a crescut în toate: a fost în părătășie cu Dumnezeu, a prosperat și era ocrotit de El. Prin urmare, Lot a avut un exemplu bun și, astfel, a putut deveni și el o binecuvântare, dar nu avea cu totul frică de Dumnezeu.

Semnul că omul este în Domnul se vede în alegerile pe care le face, întrucât, prin ele, demonstrează că respectă suveranitatea sfântă. Lot l-a însoțit pe Avraam în încercarea sa din Egipt, când unchiul său aproape că și-a pierdut soția și a văzut că frica de Dumnezeu este unul dintre cele mai importante lucruri din viață (Geneza 12:10-20). El știa bine cum trăia Avraam înaintea oamenilor și a Domnului.

Mai mult, acesta a fost alături de unchiul său în pelerinajele pe care le-a întreprins în Canaan. Avraam a fost destul de prosper, iar Lot, urmând exemplul unchiului său, a prosperat și el. Fără îndoială, sfaturile primite de la fratele tatălui său l-au ajutat foarte mult. Însă, ținutul acela nu avea capacitatea de a-i găzdui pe amândoi. Astfel, păstorii lui Lot au început să se lupte cu cei ai patriarhului, iar nepotul nu a făcut nimic să-i facă să înțeleagă că supremația este a unchiului (Geneza 13,6-8).

Erau într-o țară în care locuiau canaaniții și periziții, oameni care nu se temeau de Domnul. Având în vedere acest lucru, Lot și păstorii săi ar trebui să aibă grijă să nu se ia după acei oameni. Însă, nu au procedat așa și, ca să nu existe discordie, unchiul l-a chemat și i-a propus să se despartă. Ori, în acel moment, nepotul ar fi trebuit să-și mustre păstorii și să se roage ca Cel Atotputernic să-i dea îndrumare.

Cu smerenie, Avraam a spus că nu ar trebui să existe nicio ceartă între ei și că Lot ar trebui să aleagă în ce parte va merge. Dacă va alege să se ducă la stânga, Avraam se va duce la dreapta; iar, dacă alegerea îi va fi la dreapta, unchiul se va duce la stânga. Cum nu s-a rugat, Lot a văzut ce i-a arătat diavolul și, observând câmpurile bine udate ale Sodomei, pământ bun de sădit și recoltat, lăcomia i-a fost atât de mare încât a plecat acolo cu toate averile sale.

Fii atent la ceea ce ți se poate întâmpla în viitor, deoarece binecuvântarea Domnului te îmbogățește și, cu siguranță, vei prospera mult. Totuși, dacă frica sfântă nu este cu adevărat în inima ta, vei opta pentru ceea ce vede omul obișnuit, dar asta va fi, fără îndoială, o capcană pentru tine. Însuși Dumnezeu te va încerca și, fără respectul cuvenit pentru suveranitatea Sa, vei fi încă unul dintre cei care nu vor reuși.

Lot a intrat bogat în Sodoma și a devenit și mai bogat; însă, a plecat de acolo cu hainele de pe el și cu două fiice, care l-au făcut să comită incest. A încercat să fie drept, dar nu a îndepărtat nici măcar unul dintre locuitorii păcătoși. Stai de veghe, pentru că numai frica de Dumnezeu te poate împiedica să iei decizii greșite. Dacă te iei după inima ta, vei alege ce e mai rău! Veghează!

 

În Hristos, cu dragoste,

 

R. R. Soares

Rugăciune

Domnul Isus fie cu voi!