Și n-au ştiut nimic, până când a venit potopul şi i-a luat pe toţi, tot aşa va fi şi la venirea Fiului omului.
Matei 24.39
Întoarcerea lui Isus va deruta mulți oameni, așa cum s-a întâmplat în zilele dinaintea Potopului, când oamenii nu l-au ascultat pe Noe, crezând că lucrurile pământești sunt veșnice. Cu toate acestea, va veni ziua în care toată materia de pe Pământ și din spațiul cosmic va fi distrusă de foc și, apoi, vor apărea ceruri noi și un pământ nou. Garanția este de sută la sută, pentru că Isus a anunțat acest lucru și, chiar dacă totul va trece, cuvintele Lui nu vor trece (Matei 24,35). Tu crezi?
În zilele în care Noe a avertizat cu privire la distrugerea care avea să vină, cuvintele lui li s-au părut nebunești tuturor celor care l-au auzit, deoarece credeau că o astfel de osândă e imposibilă. Apostolia patriarhului a durat o sută douăzeci de ani și, oricât de incredibil ar părea, nu a reușit să convertească pe nimeni. Cu toate acestea, nu a fost descurajat de atitudinea neîncrezătoare a acelor oameni. Așa ar trebui să acționeze cei mântuiți, pentru că Domnului slujesc. Aleluia!
A mânca, a bea, a se însura și a se mărita (v. 38) este normal în toate părțile lumii, dar frica de Dumnezeu a fost marea dificultate a omului. În țările în care iubirea aproapelui este mare, în sensul respectării Cuvântului lui Dumnezeu, acest lucru nu s-a întâmplat. Cine se pregătește pentru venirea lui Isus și veghează, ca să nu fie nepregătit, arată că se teme de El. A-i învăța pe oameni să se teamă de Domnul este de o importanță fundamentală.
În prezent, se pare că omenirea este încântată de descoperirile științifice care nu au nimic deosebit, întrucât acestea, ca și legile care le guvernează, au fost create de Domnul. Însă, diavolul folosește slăbiciunea multora pentru a insinua că Dumnezeu nu este demn de credit; astfel, sunt mulți cei care iau calea greșelii. Sărmanii de ei! Nu știu cât nu vor suferi pentru că l-au crezut pe mincinos și l-au disprețuit pe Cel Adevărat.
Mai mult decât atât, cei care sunt neglijenți în lucrarea lui Dumnezeu vor avea aceeași soartă. Este misiunea fiecărui mântuit să vorbească despre dragostea care a ajuns la el, despre puterea sângelui lui Isus de a purifica, cât și despre autoritatea Numelui Domnului, care ne face să-i izvăvim pe cei asupriți și suferinzi. Cei care nu se vor înălța cu Isus vor descoperi că au suferit o pierdere egală cu cea a fecioarelor nechibzuite, care, prin nepăsare, au ratat ocazia de a intra la sărbătoarea veșnică (Matei 25,1-13).
Deosebirea care trebuie făcută între oameni este mai mare decât ne putem imagina: Vă spun că, în noaptea aceea, doi inşi vor fi în acelaşi pat, unul va fi luat şi altul va fi lăsat; două femei vor măcina împreună: una va fi luată şi alta va fi lăsată. Doi bărbaţi vor fi la câmp: unul va fi luat şi altul va fi lăsat.” (Luca 17:34-36). Reține că procentul este de 50%. Printre care dintre acești oameni te vei afla? Veghează și roagă-te. Amin!
Cine nu observă lucrarea lui Dumnezeu în biserică și potrivit făgăduințelor, când El face minuni, nu poate crede că va fi binecuvântat. Când înțelegi ce vrea Dumnezeu să facă pentru tine, să fii tare, pentru că astfel vei participa la slava Lui. Lipsa de percepție cu privire la ceea ce va face El aduce mari necazuri. Fii atent și participă la binecuvântare. Tu ce vei face?
În Hristos, cu dragoste,
R. R. Soares