Mesajul zilei

19/05/2024 - POPORUL S-A ÎNMULȚIT

Faraon a zis: „Iată că poporul acesta s-a înmulţit acum în ţară, şi voi mai voiţi să-l faceţi să-şi înceteze lucrările?” 

Exod 5.5

Satana a complotat întotdeauna împotriva omului, punându-și supușii în situații de neconceput: să se omoare unii pe alții. Cine are dreptul să ia viața altuia? Cu toate acestea, în fiecare zi suntem îngroziți de ceea ce citim în ziare sau auzim despre cineva care a îndrăznit să facă asemenea lucru. Motivele sunt multe, dar adevărul este că, în spatele unei crime, se află voința diavolului. Chiar și ţările în care pedeapsa cu moartea este legală, ar trebui să se mediteze la această practică.
    Porunca sfântă este să nu ucizi. Dumnezeu știe motivul unei astfel de interdicții și oricine o ignoră va fi răspunzător în ziua Judecății. Ce vor spune producătorii de arme letale? Fără îndoială, vor răspunde pentru viețile pierdute din cauza armelor pe care le-au făcut. Vor răspunde și cei care le-au închiriat, împrumutat, donat sau vândut. Oricine nesocotește vreo poruncă va fi pedepsit. Îndurare!
    Auzind mesajul Domnului prin Moise și Aaron, Faraon le-a răspuns, spunând că evreii sunt numeroși și, indirect, a susținut că au o viață bună, aducând pe lume tot mai mulți copii. De fapt, diavolul l-a îndemnat pe conducătorul egiptean să facă acest lucru, deoarece știa că Eliberatorul umanității va veni de la acei oameni în robie. Diavolul va face totul pentru a împiedica propovăduirea Cuvântului. Dar Domnul este suveran.
    Astăzi, se spune adesea că viaţa e grea şi a avea un singur copil îi va garanta o educație mai bună și un trai uşor. Cu toate acestea, numai Domnul poate spune câți copii să se nască, pentru că, fiind Creatorul întregului Univers, El are totul plănuit. Vai de omul care se răzvrătește împotriva lucrării Domnului! Cu siguranță, va suferi aceeași soartă ca și cel rău. Să nu te ridici niciodată pentru ca voia sfântă să fie oprită sau împiedicată din a se împlini. Nu îngreuna lucrarea Celui Preaînalt!
    Când un cuplu nu se teme de Dumnezeu, actul conjugal este doar pentru  plăcerea trupească, și nu pentru procreare, așa cum a prevăzut Domnul să se întâmple în căsătorie. Dumnezeu a spus că fiii sunt moștenirea Sa, așa că trebuie să ne închinăm la ceea ce a poruncit El și să colaborăm pentru ca acest lucru să se întâmple așa cum a spus El. De ce să nu ascultăm de Cel care ne-a plănuit și ne-a adus la viață? De ce să iei calea lui Cain, care era cea a celui rău ce și-a ucis fratele?
    În multe țări, vrăjmașul a reușit să aprobe avortul din orice motiv, demonstrând că ura lui față de ființa umană este aceeași. Din păcate, legiuitorii acestor țări au creat legi inechitabile care nu îl protejează pe făt, care este o ființă vie. Toată lumea ar trebui să-L caute pe Cel Atotputernic și la El să găsească soluția dificultăților. Astfel, niciun copil nu ar fi împiedicat să se nască.
    Diavolul vrea să-i conducă pe oameni la un act laș și nemilos, cum ar fi să scoată copilul zămislit și să-l arunce. Ori, susținătorii avortului ar trebui să plătească un preț uriaș pentru acest act monstruos. Doare să știi că mulți medici practică așa ceva. La ce te mai poți aștepta de la un om care se pretează la o asemenea barbarie?

În Hristos, cu dragoste,

R. R. Soares

Rugăciune

Domnul Isus fie cu voi!