Şi împăratul Egiptului le-a zis: „Moise şi Aaron, pentru ce abateţi poporul de la lucrul lui? Plecaţi la lucrările voastre.”
Exod 5.4
Să nu crezi niciodată în dușman sau în cei care-l slujesc. Așa cum apa sălcie nu curge dintr-un izvor curat, nimic bun nu va ieși din gura diavolului. Argumentele îi sunt viclene, şi pline de înșelăciune, iar dacă cineva intră în contact cu el și îl ascultă câtuși de puțin va fi pângărit . Trebuie doar să ascultăm de Fiul lui Dumnezeu, care este curat și smerit cu inima.
Cel rău înșală orice om care vorbește cu el. Îngerii au fost făcuți cu mai multă pricepere decât oamenii, iar el era Lucifer – purtătorul de lumină – un înger cu o pricepere mai mare decât a celorlalți. Dacă cedezi vorbirii lui, te va amăgi cu ușurință, căci este un mincinos și tatăl minciunii. Când dorim eliberarea unui om, se obișnuiește să-l întrebăm pe diavol ce l-a făcut să intre în viața acestuia, dar nu ar trebui să facem din asta o doctrină.
Faraonul le-a propus lui Moise și Aaron o înțelegere: puteau aduce jertfe Domnului, atâta timp cât nu abăteau poporul de la lucrul său zilnic. Revenind la vremea lui Iosif, vedem că israeliții nu au fost înfrânți într-un război și făcuți sclavii lui Faraon, ci au fost primiți ca oameni liberi să trăiască decent în acea țară. Omul nu a venit în lume să se supună diavolului, ci, prin păcat, a devenit slujitorul său. Însă, în Hristos e izbăvire!
În sinagoga din Capernaum, Satana s-a folosit de un duh viclean pentru a încerca să-l încurce pe Isus, spunând că știe cine este, că vremea ca să fie chinuit nu s-a împlinit, iar ceea ce face cu acel om și cu alții era treaba lui, deoarece câștigase acest drept. Învățătorul nu a intrat în vorbă cu duhul rău și ne-a dat sfatul să nu încercăm să-l convingem, ci pur și simplu să-l alungăm. Asta trebuie să facem mereu.
Nu asculta de diavol, căci vei fi făcut de rușine. Ascultă de Domnul și orice este greșit în tine va ieși. Scripturile vorbesc și nu e nimic rău astăzi care să nu fi fost prezis. În consemnările biblice, e calea perfectă de ieșire din orice necaz sau problemă. Trebuie doar să ascultăm de Domnul şi în acest fel ne vom împlini. În Cel Preaînalt nu există greșeală, ci doar adevăr!
Duhurile rele sunt fățarnice, ajungând să spună lui Isus că nu au nimic de-a face cu El. În același mod, vor încerca să-ți oprească lucrarea, arătându-ţi lucrurile „bune” din viață, că ești tânăr și ar trebui să profiți de acest timp pentru a te „bucura” și „trăi”. Dacă vrei să fii biruitor în această lume și în veșnicie, să nu încetezi niciodată de a crede în Biblie și să nu dai nicio atenție vrăjmașului, ca să nu cazi în mâna lui. Stai de veghe și roagă-te!
Nu renunța la cineva, chiar dacă îți vorbește numai rele. Vrăjmașul vrea ca să continuăm să păcătuim și să-i lăsăm pe cei neascultători să se distrugă pe ei înșiși în nelegiuiri. În orice moment, fii martor al Adevărului. Arată tuturor binele și răul, și atunci îți vei fi îndeplinit misiunea.
În Hristos, cu dragoste,
R. R. Soares