Haideţi să ne purtăm cu dibăcie faţă de ei, căci altfel se vor înmulţi şi, dacă se va întâmpla să fim în război, s-ar putea să li se alăture duşmanilor noştri, să lupte împotriva noastră şi să fugă din ţară.
Exodul 1.10
După moartea lui Iosif, copiii lui Israel s-au înmulțit în Egipt, astfel încât evreii erau văzuți peste tot. A fost voia lui Dumnezeu să se facă, așa cum se întâmplă astăzi, deoarece, în multe națiuni, are loc o trezire la Adevăr. Însă, ei l-au uitat pe Domnul și, drept urmare, dușmanul i-a asuprit. Astăzi, când cei mântuiți încetează să caute pe Cel Preaînalt, gloria lor pălește, iar viclenia lui Satana iese la iveală și prevalează. Îndurare!
Un nou împărat care nu-l cunoscuse pe Iosif s-a ridicat în Egipt. El nu știa cât de important fusese fiul lui Iacov pentru existența acelei națiuni. Atunci diavolul l-a făcut să creadă că israeliții erau mult mai puternici decât egiptenii, iar împăratul s-a alarmat. Acest lucru se poate întâmpla din nou astăzi, pentru că, în timp, dacă cei mântuiți pierd contactul cu Domnul, vor pierde și ocrotirea Lui. Astfel, lucrările întunericului vor apărea printre ei.
Văzând puterea urmașilor lui Iacov, noul faraon nu a crezut că este un lucru bun, pentru că, în caz de război, s-ar putea alătura dușmanilor pentru a-i ajuta să învingă Egiptul. Așadar, noul faraon i-a adunat pe mai-marii imperiului pentru a folosi viclenia împotriva evreilor. Scuza este întotdeauna aceeași. Ceea ce diavolul urăște cel mai mult este să-i vadă pe cei mântuiți făcând lucrarea lui Dumnezeu și ducându-i pe cei rătăciți la mântuire. Greșeala este să nu fii în comuniune cu Domnul.
La început, egiptenii au crescut taxele pentru a-i pedepsi pe evrei și au construit Pithomul și Ramsesul ca cetăți cu hambare pentru faraon. Scopul a fost oprirea creșterii poporului ales. Însă, cu cât copiii lui Israel erau mai asupriți, cu atât se înmulțeau mai mult, iar acest lucru i-a făcut pe egipteni să se teme de israeliți. Nu există nicio modalitate de a opri poporul lui Dumnezeu, pentru că vede mereu o deschidere dată de Domnul și, în acest fel, continuă să se dezvolte. Există un scop sfânt în toți cei mântuiți. Amin!
Pe de o parte, situația s-a înrăutățit pentru aleșii lui Dumnezeu, deoarece au fost nevoiți să-l slujească pe Faraon cu asprime. Va continua asta pentru totdeauna? Cu siguranță nu. Dacă s-ar întoarce la Domnul și ar striga după libertate, El i-ar elibera de acel jug. Greșeala pe care o fac mulți oameni este să nu caute pe Cel Atotputernic la necaz, când totul pare imposibil și, aparent, nu există nicio ieșire. Însă, Isus ne este Scăparea perfectă!
Când cei mântuiți se îndepărtează de Cel Preaînalt, dușmanul vede ce nu trebuie și apoi începe să-i asuprească. Totuși, dacă se vor întoarce la comuniunea cu Cel Atotputernic, care îi face până și pe adversari să facă pace cu ei, va apărea ceva minunat. Dacă ai necazuri, există o singură Soluție, o Ușă îngustă și o Cale strâmtă care să te ducă înaintea lui Dumnezeu. Această Ușă îți este scăparea; prin urmare, folosește-o.
Răul lui Satana nu are limite. Faraonul le-a ordonat moașelor sa omoare pe baieșii nou-născuți. El nu știa că era folosit de diavol pentru a împiedica venirea lui Mesia, la fel ca cei mulți care persecută Adevărul. Dar nu există nicio forță care să-L poată birui pe Domnul!
În Hristos, cu dragoste,
R. R. Soares