Când l-au vândut pe Iosif, vestea dată de fiii lui Iacov a fost cea mai rea din întreaga sa viață, deoarece fiul pre-iubitei sale Rahela, în care a văzut lucrarea lui Dumnezeu, era, conform acelor oameni, mort. Fără îndoială, inima acestui tată nu putea accepta asta. Poate că s-a întrebat: „Cum a putut Domnul, Ocrotitorul credincios, să îngăduie așa ceva?” Răceala celor zece fii ai săi l-a făcut pe Iacov să dea crezare acelei minciuni.
    Sunt lucruri ce ni se spun despre care credem că sunt imposibil de întâmplat, dar le acceptăm, chiar și cu neîncredere. La urma urmei, binecuvântarea era pentru Israel și sămânța lui. Se poate ca Dumnezeu să nu fi fost în stare să cruțe pe tânăr? Sau care ar fi fost planul pentru viața lui? Probabil că Iacov și-a amintit când Rahela a plâns pentru că era stearpă și nu putea naște. Ea i-a cerut soțului un copil, ceea ce l-a supărat, spunând că aceasta nu e voia lui Dumnezeu. Pentru iubita lui, Iacov a muncit 14 ani. Cum ar fi putut Domnul să-l părăsească? Ce greșise? Inima îi era frământată de îndoieli.
    Timp de șapte ani, a fost o foamete mare în acea regiune. Atât Egiptul, cât și Canaanul au văzut cerul închizându-se și nici măcar o picătură de ploaie nu căzuse. Dacă Dumnezeu nu l-ar fi folosit pe Iosif, milioane de oameni ar fi murit. De peste tot, din Egipt și din neamurile din jur, mii de oameni au mers acolo în căutarea grâului și, astfel, Faraon a putut să cumpere toate pământurile neamului său. Iosif a fost o binecuvântare în acea țară și, în consecință, l-a îmbogățit pe Faraon.
    A avea un slujitor al Domnului acasă sau la firmă este tot ce avem nevoie, deoarece el va simți de la Dumnezeu ceea ce urmează. Astfel, luând măsurile necesare, oamenii vor trece prin orice criză de parcă nici nu ar fi existat. Cel respins dintre frați a fost cel care și-a ajutat întreaga familie și, în această împrejurare, frații săi au dat o veste bună tatălui lor, în vârstă de aproape 130 de ani, spunându-i că Iosif trăiește. Cu siguranță, acești oameni răi nici nu s-au așteptat ca asta să se întâmple vreodată.
    Frații lui Iosif au ajuns în Canaan cu carele lui Faraon. La început, duhul lui Iacov a leșinat, pentru că vestea că fiul său preiubit era în viață părea mult prea bună pentru a fi adevărată. Cu toate acestea, când a văzut carele care să-l ducă în întâmpinarea fiului său - care nu fusese pierdut, ci fusese vândut și devenise conducătorul întregii țări -, inima lui Iacov a prins curaj și, într-un impuls de credință, nici măcar nu s-a gândit la vârsta lui, ci a spus că este gata să se ducă să-l vadă pe Iosif.
    Bucuria veștii bune l-a făcut pe Iacov să reînvie. Așa că, înainte de a muri, s-a hotărât să meargă în Egipt pentru a-l vedea din nou pe Iosif. Când suntem binecuvântați cu ceva important, inima noastră se bucură foarte mult și, atunci, Cel Atotputernic ne arată calea pe care să o luăm. Patriarhul nu a luat în considerare vârsta lui înaintată și a pregătit totul pentru a pleca. Cu toate acestea, înainte de asta, el și tabăra sa trebuiau să treacă prin Beer-Șeba, un loc de mare însemnătate pentru el.
    Dacă există ceva care te descurajează, cere lui Dumnezeu o veste bună care să te înalțe. Când primești revelația, este suficient să crezi. A fost nevoie, de exemplu, doar de un cuvânt de la El pentru ca robul paralizat și chinuit de boală să fie vindecat. Când îți este trimisă, crede în soluția problemei tale. Iacov a spus „destul”, pentru că adevărul eliberează, reînnoiește, învigorează și dă putere. Și, într-adevăr, s-a ridicat în Domnul!

În Hristos, cu dragoste,

R. R. Soares