Mesajul zilei

20/04/2024 - DORMIND PRECUM IACOV

 Iacov s-a trezit din somn şi a zis: „Cu adevărat, Domnul este în locul acesta, şi eu n-am ştiut.”

Geneza 28.16

Un lucru este cert: am dori să fim parte din somnul lui Iacov și visul lui, căci, la urma urmei, suntem din trupul său și sămânța sa. Adevărul este că Dumnezeu este întotdeauna acolo unde ne duce, chiar dacă noi nu ne dăm seama. Uneori, când cineva se jură că ne va pune capăt vieții, ne rugăm imediat cu frică. Ori, dacă Domnul ne îndrumă pașii, de ce să încercăm să înțelegem ce se întâmplă în călătoria noastră? Mergeți până la capat!
    Când știm că Dumnezeu este peste tot în jurul nostru, putem fi liniștiți. Apoi, la miezul nopții, vine acel vis minunat, prin care aflăm de planul sfânt și de participarea noastră la el. Vrem să ne trezim să strigăm ceva ce încă nu știm și să facem ceea ce ni se spune, cu certitudinea că nimic, absolut nimic, nu ne va scoate din mâinile veșnice ale Autorului și Desăvârșitorului credinței noastre.
    Lui Iacov i s-a făcut frică și a spus că locul acela e înfricoșător. Asta este ceea ce trebuie să facem în fiecare clipă, oriunde ne-am afla, deoarece Cuvântul Domnului, în care credem și trăim, este casa Celui Atotputernic. Ușa Raiului ne este deschisă și, de aceea, putem intra în prezența Sfântului Dumnezeu oricând dorim, pentru a ne expune nevoile și a primi puterea de a birui în Numele lui Isus, Domnul și Mântuitorul nostru.
    Întotdeauna va fi o dimineață în care să ne trezim și să facem ceea ce ne-a spus Dumnezeu. Promisiunea pe care o alegem și o punem căpătâi vieții noastre trebuie să fie ca un stâlp, pentru a nu părăsi prezența sfântă. Trebuie să turnăm ungerea ce ne-a fost dată peste aceste repere care ne vor călăuzi viața; atunci, vom ști că vom merge până la capăt. Trezirea trebuie să ne fie în zori, foarte devreme, înainte ca încercarea să se ivească.
    Nu fi neglijent în misiunea dată de Cel Atotputernic, retrăgându-ți mâna. Sunt milioane de oameni care trăiesc în întuneric, asupriți de duhurile rele, în cele mai înjositoare practici imorale, care îi trag în noroiul infernal. Trebuie să le oferim mijloacele de a trăi cu adevărat, de a se pregăti pentru veșnicie și, în acest fel, de a face ceea ce le va oferi răsplata în veci de veci. Timpul să acționezi acum este și Dumnezeu îți va da visele necesare.
    Ia-ți promisiunea și pune-o stâlp vieții, turnând peste el uleiul care ți-a fost dat. Sarcina îți este lungă și vei trece peste lucrurile care ți-au fost puse în cale pentru a te îndepărta de Dumnezeu. În felul acesta, ca și Pavel, vei striga și tu că ai luptat lupta cea bună, că ți-ai isprăvit alergarea, dar fără a-ți pierde vreodată credința (2 Timotei 4,7). Nu te vinde diavolului, pentru că ai fost cumpărat cu sângele lui Hristos.
    Iacov a ales să se culce în locul numit Luz. Acolo, a adormit în prezența Domnului și a văzut slava Lui pe scara al cărei vârf atingea cerurile și avea pe Domnul în cel mai înalt punct. El a schimbat numele locului în Betel, casa lui Dumnezeu. Încearcă să fii credincios Tatălui și vei schimba multe nume în viața ta. El are ceva minunat de făcut pentru și în tine. Mergi până la capăt!

În Hristos, cu dragoste,

R. R. Soares

Rugăciune

Domnul Isus fie cu voi!