Mesajul zilei

29/03/2024 - RESPECTÂND JURĂMÂNTUL

Și jur că nu voi lua nimic din tot ce este al tău, nici măcar un fir de aţă, nici măcar o curea de încălţăminte, ca să nu zici: ‘Am îmbogăţit pe Avram’. Nimic pentru mine.

Geneza 14.23

Nimeni nu este chemat de Dumnezeu din întâmplare, ci pentru că s-a arătat a fi de încredere. este mai bine să faci ceea ce hotărăște Domnul decât să-ți urmezi propriile aspirații. Prin urmare, fii credincios poruncilor și, când se vor ivi mari prilejuri, Cel Preaînalt se va baza pe tine. Avraam a dovedit că iubește pe Domnul înainte de a intra în luptă, apoi s-a întors învingător. Ia aminte că cei care se gândesc la Dumnezeu doar la necaz s-ar putea să nu fie ajutați.
În umblarea noastră cu Domnul, trebuie să fim conștienți de provocările care ni se ivesc și apoi să ne rugăm. Dacă simțim că trebuie să facem un jurământ, nu suntem obligați să facem acest lucru; cu toate acestea, dacă o facem, nu putem să nu-l îndeplinim. Când faci un jurământ, trebuie să-ți ții cuvântul. Trebuie să înțelegi că ești ceea ce este cuvântul tău. Nici măcar cei rătăciți nu-i plac pe cei care sunt trădători, care nu își țin promisiunile. Cu Dumnezeu, acest lucru este și mai grav, pentru că avem de-a face cu Domnul domnilor.
Victoria obținută de Avraam asupra celor patru împărați – Amrafel, împăratul Shinarului, Arioh, împăratul Elasarului, Chedorlaomer, împăratul Elamului și Tidalului, împăratul Goimului – era de la Domnul, care s-a folosit de patriarh și de cei trei sute optsprezece slujitori ai săi născuți în casa lui, cât și de aliații săi: Aner, Eșcol și Mamre. În același mod, biruința ta asupra durerii sau a cancerului, de exemplu, nu ar trebui să fie niciodată considerată meritul tău. Chiar și ocrotirea casei este lucrarea Tatălui, iar cei care nu recunosc acest lucru nu primesc răspuns la rugăciunile lor.
Împăratul Sodomei a fost atât de fericit să vadă eliberarea dată de Domnul, prin Avraam, încât a cerut doar sufletele. Cât despre pradă, aceasta ar putea fi toată a patriarhului. Chiar dacă și-a dat seama că ceea ce au luat de la împărații înfrânți a fost mult, inima lui Avraam a rămas fidelă celor promise, iar acest lucru trebuie să fi avut un impact uriaș asupra celor care au fost martori. În veșnicie, vom vedea cât de mult am ajutat, ținându-ne promisiunile.
Avraam a refuzat oferta, întrucât făcuse un pact cu Dumnezeu să nu ia nimic de la împăratul Sodomei, nici măcar un fir de ață sau o curea de încălțăminte, pentru ca acest împărat să nu spună niciodată că l-a îmbogățit pe patriarh. Fiți atenți la cuvintele Tatălui ceresc la necaz; cu siguranță Domnul îl va lua din mâinile tale. Este o greșeală gravă să promiți ceva lui Dumnezeu și apoi să spui că nu ai putut să-l duci la bun sfârșit. Numai cei smintiți fac asta, dar trebuie să fim înțelepți.
Jurămintele trebuie să fie întotdeauna respectate, chiar dacă cineva consideră că nu este necesar. Așa a făcut Elisei cu șeful armatei siriene, când a vrut să-l răsplătească pentru vindecarea de lepră (2 Împăraților 5). De sunteți singuri, nu vă îndrăgostiți de persoana care v-a ajutat sau a fost ajutată de voi. Dacă Dumnezeu ar fi ales-o pentru tine, te-ai fi întâlni cu ea într-o altă situație. Nu încerca niciodată să furi slava Domnului, căci El nu te va ierta. Onorează-ți promisiunea!
Dacă Dumnezeu este cel care face lucrarea, toată slava trebuie să-I fie dată Lui; altfel, data viitoare, El nu te va ajuta în bătălie. Nu fi egoist sau lacom, căci de procedezi astfel, Cel Atotștiitor nu-ți va trimite oameni care să te ducă la Hristos și în sfințenie. Dacă ți se oferă ceva ilegal, chiar și un loc de muncă pentru copiii tăi, spune nu! Crede că Domnul nostru știe să aibă grijă de noi. Amin!

În Hristos, cu dragoste,

R. R. Soares

Rugăciune

Domnul Isus fie cu voi!