Pentru ca omul să nu păcătuiască, Domnul l-a chemat și i-a explicat ce s-ar întâmpla dacă ar mânca rodul pomului cunoștinței binelui și răului. Dacă ar fi fost ceva fără importanță, nu ar fi fost nevoie să-l fi făcut să înțeleagă pericolul în care se află. Însă, acesta nu a acordat atenția cuvenită și, atunci când a fost ispitit, a mâncat din pom, pierzând tot ce câștigase de la Cel Preaînalt. Astfel, a fost condamnat să sufere fără întterupere în iad. Dacă nu ar fi fost dragostea lui Dumnezeu, nu am fi fost niciodată mântuiți.
După ce Eva a fost amăgită de vorbele șarpelui, a fost curioasă și s-a dus să verifice cum era fructul acelui pom. I-a plăcut ce a văzut și a mâncat din el. Apoi, Adam a făcut același lucru (Geneza 3.7) și amândoi au murit în duh – au fost îndepărtați de Dumnezeu. Curând, bărbatul și-a dat seama că a pierdut legământul cu Domnul. Același lucru s-a întâmplat cu mulți oameni mântuiți, care nu au respectat Cuvântul și au căzut în păcat.
Chiar simțind durerea trădării, Cel Atotputernic, știind că omul va trăi veșnic de va mânca din pomul vieții, a fost nevoit să-l alunge din grădina Edenului, pentru a lucra pământul din care fusese luat (Geneza 3,22, 23). Pericolul era că se afla aproape de acest pom, al carui fruct, odată îngerat, făcea omul să rămână în starea în care se afla. Dacă este rătăcit, va fi rătăcit pe vecie; dacă este mântuit, va fi mântuit pe vecie.
Hotărârea Celui Atotputernic de a izgoni pe om din grădină dovedește că El nu dorește suferința noastră veșnică, pentru că, imediat după acest fapt, la răsăritul grădinii Edenului, a pus nişte heruvimi, care să învârtească o sabie învăpăiată, ca să păzească drumul care duce la pomul vieţii (Geneza 3.24b). Creatorul nu a cedat, ci dimpotrivă, El a început să realizeze planul mântuirii pentru ca toți cei care credeau să primească în viitor pe Fiul Său ca Mântuitor și Domn.
Riscul era mare! Dacă omul, după ce a păcătuit și s-a dezlegat de Dumnezeu, va mânca din pomul vieții, va rămâne în păcat pe vecie. Atunci, n-ar primi niciodată mântuirea pe care Domnul a plănuit-o și a început să o realizeze. Cel Preaînalt nu vrea ca sfârșitul omului să fie în suferință, ci să se întoarcă la El. Acest lucru este posibil printr-un act simplu, dar ce va dăinui în veci. Când primește pe Isus ca Mântuitor, păcatele îi sunt iertate și este mântuit.
Cine renunță la legea lui Hristos trebuie să fie conștient că a părăsit prezența sfântă și, dacă va muri în această condiție, nu va avea niciodată prilejul să fie mântuit. Prin urmare, cei mântuiți trebuie să-și amintească mereu că sunt făpturi noi și lucrurile vechi au trecut (2

Corinteni 5.17). Moartea – natura diavolului – și-a pierdut puterea asupra vieților lor, deoarece au fost născuți din nou în Isus. Aleluia!
Dumnezeu vrea fericirea ta! Convertește-te la Isus, primindu-L ca Mântuitor și Domn. În fiecare zi crește numărul oamenilor care vor afla moartea cea veșnică, dar crește și numărul celor care vor merge la fericirea veșnică. Dar tu, unde îți vei petrece veșnicia?

În Hristos, cu dragoste,

R. R. Soares