Mesajul zilei

18/03/2024 - AU VĂZUT, ȘI TOT NU AU CREZUT

Dar v-am spus că M-aţi şi văzut şi tot nu credeţi.

Ioan 6.36

Există un pericol ce îi paște pe oamenii care înțeleg, prin Cuvânt, că Isus este Fiul
lui Dumnezeu: să nu creadă în ceea ce li se arată. Diavolul știe că oricine crede în ceea ce
spune Domnul va câștiga bătăliile, așa că își trimite demonii să facă diverse lucruri rele slujitorului lui Dumnezeu. Din cauza acestui atac malefic, unii sunt incapabili să creadă, iar altora li se oferă ispite periculoase și, pentru că mulți nu au judecată, se supun dușmanului.
Revelația a ceea ce poți avea de la Dumnezeu sau a ceea ce poți face în El are scopul de a îndeplini voia Lui în viața ta. Totuși, de îndată ce sămânța îți este sădită în inimă, diavolul încearcă să o ia, iar dacă este pe marginea drumului, Satana o va lua. Faptul de a crede că revelația este mai mare decât capacitatea ta de a crede demonstrează că ești sub controlul vrăjmașului. Ori, Domnul nu greșește niciodată când îți vorbește.
Când înțelegem, prin Cuvânt, ceea ce putem în Dumnezeu, avem obligația să facem ca acest lucru să devină real. Însă, pentru a ne îndeplini chemarea, trebuie să luptăm, dacă este necesar, ca și cum am fi într-un război fizic, ai cărui soldați trebuie să aleagă între viață și moarte. Adversarul este rău și va încerca mereu să te facă să pierzi. Pe de altă parte, dacă ajungi în Împărăție prin străduință, succesul va veni.
Avraam a trăit cu aproximativ două mii de ani înainte de a se naște Isus, iar Învățătorul a declarat că patriarhul a văzut ziua Lui și s-a bucurat (Ioan 8:56). El a văzut-o în Cuvânt, în același mod în care Îl poți vedea pe Dumnezeu lucrând în numele tău. Prin urmare, nu te lăsa înșelat de vrăjmaș și minciunile lui, ci, cu încredere, primește revelația Cuvântului, întrucât are puterea de a-ți face bine. Crede, căci victoria depinde doar de tine.
Cel Preaînalt nu ți-ar arăta niciodată ceva ce nu trebuie să realizezi sau să ai. Revelația este reală atunci când ești conducătorul lucrării, vorbești cu autoritate și crezi în Domnul. Fiecare luptă cu care te confrunți va fi spre binele tău, deoarece, în mânuirea puterii

lui Dumnezeu, când folosești Numele lui Isus, vei ieși mai puternic și mai pregătit pentru alte lupte.
În vremurile biblice, toți cei care au biruit au văzut pe Cel Atotputernic în Cuvântul Său, au mers până la capăt și l-au învins pe dușman. În același mod, oricine poate auzi glasul Bunului Păstor - să înțeleagă ce spune El prin Scripturi - trebuie să înfăptuiască acel lucru. Domnul nu are nicio dificultate în a împlini ceea ce a promis, în afară de faptul dacă nu crezi în El. Prin urmare, este necesar să înțelegem maxima biblică: Toate lucrurile sunt cu putinţă celui ce crede! (Marcu 9.23b).
Petru a înțeles cât de important este Cuvântul și a putut să meargă pe ape; însă, când s-a lăsat mânat de frică, a început să se scufunde și a strigat după ajutor. Nu numai că a fost ajutat, ci și mustrat, căci, oricine vede pe Domnul nu se poate îndoi. Îl vezi pe El de fiecare dată când ți se descoperă Cuvântul și El împlinește întotdeauna ceea ce promite, trebuie doar să crezi. De ce să nu fii biruitor? Crede și vei vedea slava lui Dumnezeu!

În Hristos, cu dragoste,

R. R. Soares

Rugăciune

Domnul Isus fie cu voi!