Mesajul zilei

02/02/2024 - UN EFORT ZADARNIC

Lupta a fost înverşunată în ziua aceea. Împăratul lui Israel a stat în car, în faţa sirienilor, până seara şi a murit pe la apusul soarelui.

2 Cronici 18.34

Ce nădejde mai poate avea un om care nu are credință sfântă? Este greu de spus, pentru că acesta nu realizează că va avea necazuri în veci de veci. Nefolosindu-și drepturile în Hristos, va suferi atacurile vrăjmașului preg[tite pentru cei care nu se află sub ocrotirea sfântă. Creștinii au puterea de a învinge ispitele și de a împiedica lucrările iadului. Există o separare între bine și rău.

Ce rost are să te îmbogățești, să fii celebru și să te bucuri de plăcerile trupești, dacă, după moarte, toată lumea va ajunge înaintea Judecătorului celui Drept, care va da fiecăruia după faptele lui? De ce să nu trăiești cu conștiința curată, încredințat că, atunci când vei părăsi această lume, vei fi înaintea Celui Preaînalt? Diavolul își folosește minciunile pentru a-i înșela pe cei care nu se încred în Dumnezeu și, prin urmare, nu se pregătesc pentru viitor.

Împăratul Ahab era un om puternic, dar nu cu credință. Chiar dacă a fost rănit de o săgeată, a rămas până seara în picioare, înaintea sirienilor, și a murit la apusul soarelui. S-a purtat ca un erou, dar asta nu i-a schimbat destinul întru veșnicie.

Oamenii care se supun vrăjmașului, chiar dacă fac bine, mor pentru neam sau îi ajută pe cei săraci, vor afla rigoarea judecății veșnice, când de fapt ar fi putut trece de la moarte la viață și ar fi putut scăpa de judecată.

De ce nu s-a dus Ahab înaintea lui Dumnezeu când soția lui a introdus cultul diavolului în Israel? De ce nu s-a răzvrătit împotriva lucrării lui Satana, evitând să fie folosit de el? Sunt mulți oameni considerați buni și plini de Duh, care, în secret, s-au lăsat înșelați de fărădelegi. Ceea ce îți dă plăcere, putere, inspirație sau împlinire, dacă este condamnat de Scriptură, te va duce la pierzania veșnică.

Când soarele apune pentru fiecare, toți vor muri. Atunci, care va fi soarta lor? Trăiește ca și cum plecarea ta din această lume s-ar întâmpla astăzi! Nu te lăsa influențat de părintele minciunii, ci du-te înaintea lui Dumnezeu ca un slujitor credincios. Trebuie să te opui spitelor, așa că fă tot posibilul și, cu siguranță, nu vei regreta.

De ce să-L supărăm pe Cel care, fiind Adevărul, iubește lucrurile bune și sfinte? El îi răsplătește pe cei care fac voia Lui. Cu Isus, nu vei fi niciodată biruit de suferințe și nici nu te vei pleca înaintea ispitelor dușmanului. Fără îndoială, par bune, dar până la urmă se vor dovedi ceea ce sunt cu adevărat: cărările morții. Cei care perseverează în a face binele vor fi onorați și fericiți pe vecie.

Lupta se întețește pentru cei care nu cunosc Numele lui Isus și nici nu Îl folosesc cu credință. Cei care își cunosc locul înaintea lui Dumnezeu, cu o simplă rugăciune, îl înving pe cel rău și, când au nevoie de ceva, li se va răspunde. Merită să fii slujitorul Celui Preaînalt. Amin!

 

 

În Hristos, cu dragoste,

 

R. R. Soares

Rugăciune

Domnul Isus să vă binecuvânteze!