‘Voi ieşi, a răspuns el, şi voi fi un duh de minciună în gura tuturor prorocilor lui.’ Domnul a zis: ‘Îl vei amăgi şi vei izbuti; ieşi şi fă aşa.’
2 Cronici 18.21
Mica a vorbit cu amănunte despre ce se va întâmpla în războiul la care Ahab și Iosafat vor participa împreună. Împăratul lui Iuda părea să nu înțeleagă că aceasta era o bătălie spirituală. Fără nicio plată, a acceptat să meargă cu Ahab, fără să-și dea seama de lucrarea diavolului în această situație. Deși știe că cuvântul Domnului este fără greș, omul în păcat speră ca vestea de la Dumnezeu să nu se adeverească, crezând în duhul greșelii. De ce să te ferești de Cuvânt?
Acea luptă avea să fie sfârșitul lui Ahab, iar Iosafat nu și-a dat seama. Împăratul lui Iuda a ratat ocazia de a vorbi despre ceea ce a făcut în țara lui, când a ordonat ca poporul să fie învățat în Adevăr, făcând națiunea mai bună. Până și toate popoarele ce i se supuneau au avut pace cu el și îi aduceau daruri. Însă, în afara misiunii sale, era ca și cum își părăsise credința. Văzând ce se întâmplă în jurul lui, nu s-a lăsat folosit de Domnul.
Profetul Mica a încheiat spunând că răul are încuviințarea Domnului. Cu toate acestea, împăratul lui Iuda nu a dat atenție acestui lucru. Cei care sunt departe de Tatăl nu înțeleg de ce se întâmplă lucruri rele. Când oamenii își văd membrii familiei nimiciți, comitând crime, murind înainte de vreme, divorțând și făcând fărădelegi, câți se trezesc să-I ceară mila lui Dumnezeu, pentru ca El să-i ajute și să-i izbăvească?
În continuare, un îndrăzneț numit Zedechia s-a apropiat dintr-o dată și a lovit pe profet. Slujitorul păcatului este religios și nu este folosit pentru a transmite mesajul. Nici măcar nu ar fi putut să o facă, pentru că nu era în Domnul. Iosafat a auzit că Ahab l-a trimis pe Mica în temniță, dar nu a făcut nimic. Când a fost luat, omul lui Dumnezeu a vorbit împăratului rău, spunându-i că nu se va întoarce în pace. Chiar și așa, acesta nu s-a pocăit. Sărmanii păcătoși!
Să nu te îndoiești niciodată de cuvântul dat de Domnul Însăși sau prin slujitorii Săi. A fost ultima dată când împăratul a auzit un mesaj din Ceruri. Câțiva ani mai devreme, Ilie l-a avertizat să se îndrepte, altfel nu va fi ploaie până când acesta nu va permite acest lucru (1 Împăraților 17:1). Drept urmare, Împărăția Nordului a petrecut trei ani și jumătate în cea mai gravă secetă văzută vreodată. Ilie i-a făcut de rușine și i-a distrus pe prorocii lui Baal și pe idoli în prezența lui Ahab (1 Împăraților 18), care nu s-a pocăit.
Sunt oameni care nu se vor pleca niciodată în fața Adevărului. Recunoașterea voinței sfinte este mai bună decât orice sacrificiu sau rugăciune. Cei care sunt conduși de legile religioase vor fi stăpâniți de greșeală, dar într-o zi vor regreta această nebunie. Unii nu caută viața deoarece cred că nu se mai poate face nimic. Cu toate acestea, Isus a spus: Eu sunt învierea şi viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi (Ioan 11:25). Acum este vremea ta!
Este incredibil! Dar, deși a fost martor la atâtea dintre greșelile lui Ahab, Iosafat a intrat în război cu el! Puțin a lipsit ca cest împărat să nu fie omorât. Deși a auzit că Dumnezeu a îngăduit ca un duh rău să-l înșele pe Ahab, Iosafat nu a făcut nimic pentru a împiedica lucrarea rea. Îndurare! Nu fi încăpățânat ca acest om, ci alege calea ascultarii de Domnul.
În Hristos, cu dragoste,
R. R. Soares