De îndată ce Iosafat a răspuns afirmativ lui Ahab, Dumnezeu a cântărit inima împăratului lui Iuda, astfel încât acesta să simtă că ceva nu este în regulă. Întrucât era sedus de vrăjmaș, Iosafat s-a luptat între ascultarea atingerii sfinte și propunerea primită de la Ahab. Astfel, i-a chemat pe prorocii săi din Samaria – în jur de patru sute – pentru a proroci, pentru că voia să știe dacă trebuie sau nu să intre în război împotriva Ramotului din Galaad. Răspunsul a fost pozitiv, pentru că, potrivit lor, Dumnezeu le-ar da biruință (v. 5).

După ce a văzut asta, Domnul i-a arătat lui Iosafat că acei oameni nu erau de la El, ci de la diavol. Cel Preaînalt era dezgustat de atitudinea acelor înşelători care prooroceau prin diavol. Nu era nimic care să dovedească că se refereau la adevăratul Dumnezeu. De aceea, Iosafat l-a întrebat pe împăratul lui Israel dacă nu are vreun proroc de la Dumnezeu. Ahab a spus că a fost unul care nu a prorocit niciodată de bine pentru el.

Împăratul lui Iuda a simțit apoi încă o atingere din Ceruri, dezaprobând spusele împăratului samaritean, iar prorocul Domnului a fost adus înaintea celor doi (v. 7,8). Întrucât Ahab voia doar să audă vești bune și nu adevărul, Mica a vorbit ca cei patru sute de proroci mincinoși, spunând că Ahab va putea pleca, deoarece va ieși învingător. În acea demonstrație de înșelăciune, împăratul lui Israel l-a avertizat pe Mica să spună ce este bine pentru el, dar prorocul l-a avertizat că va spune doar ceea ce i-a descoperit Dumnezeu.

Dacă împăratul lui Iuda ar fi fost bine în prezența Domnului, nici nu ar fi fost nevoie să-l cheme pe Mica pentru a-i spune lui Ahab că nu va intra în război cu el, deoarece Cel Preaînalt nu era implicat în vremurile tulburi din Israel. Cine știe, poate că i-ar fi atins inima lui Ahab să se întoarcă la Dumnezeu și să-și schimbe purtarea rea? Însă, cum fusese dat diavolului, probabil că nu s-ar fi întors. Adevărul este că Iosafat nici măcar nu s-a gândit să facă asta.

Mica a transmis ceea ce Ahab voia să audă; însă, acesta știa că e o minciună și l-a îndemnat să spună numai adevărul (v. 15). În acel moment, Iosafat ar fi trebuit să-și adune oastea și să plece. La urma urmei, i se arătase că Dumnezeu nu era cu împăratul lui Israel. Apoi Micai a vorbit în amănunt despre ceea ce se va întâmpla. Ca un om fără minte, Ahab nu a dovedit nicio frică de Dumnezeu, dar, în mod inexplicabil, Iosafat i-a rămas alături.

Nu e de înțeles de ce împăratul lui Iuda a fost de acord să meargă la luptă cu Ahab. Iosafat, care a fost un slujitor credincios al Domnului și și-a întemeiat viața în El, a greșit când și-a dat cuvântul acelui om rău. Dacă și-ar fi amintit de sfatul lui Solomon, stră-străbunicul său (Cui se pune chezaş pentru altul, îi merge rău, dar cine se teme să se pună chezaş este liniştit – Proverbele 11.15), s-ar fi scuzat și s-ar fi întors acasă.

Iosafat ceruse permisiunea de a consulta pe prorocul Domnului, dar, chiar și așa, nu a dat atenție spuselor lui Dumnezeu; altfel, ar fi respins propunerea lui Ahab. Deși a fost martor la ordinul acestui împărat de a-l întemnița pe Mica, Iosafat nu a făcut nimic pentru a-l scăpa. Păcatul orbește!

În Hristos, cu dragoste,

R. R. Soares