În al treilea an al domniei lui, a însărcinat pe căpeteniile sale Ben-Hail, Obadia, Zaharia, Netaneel şi Mica să se ducă să înveţe pe oameni în cetăţile lui Iuda.
2 Cronici 17.7
Iosafat era conștient de ceea ce se întâmplase cu străbunicul său, Roboam, care nu era pregătit să slujească Domnului și, prin urmare, a fost un conducător oribil (în vremea lui, a avut loc revolta lui Ieroboam, care a despărțit 10 din cele 12 seminții ale regatul lui David). Cunoscând rezultatul acestor neascultători – care, fără îndrumarea lui Dumnezeu, s-au predat diavolului –, Iosafat și-a trimis prinții să învețe poporului Adevărul.
Trimițându-i pe cei cu experiență să-i învețe pe oameni voia lui Dumnezeu, Iosafat a făcut un pas drept, iar acest lucru a plăcut Domnului. Au luat cartea Legii, pentru că nu poți ignora ceea ce este scris în Cuvânt și să ai succes. Mulți leviți i-au însoțit pe prinți, iar acest lucru a provocat o adevărată trezire în Iuda. Răspunsul ceresc la această lucrare a venit imediat.
Dumnezeu l-a binecuvântat pe Iosafat în așa fel încât toate împărățiile nu l-au atacat și nici nu s-au războit cu el. Dimpotrivă, unii filisteni, pe lângă faptul că plăteau tribut împăratului, îi aduceau și daruri. Trezirea spirituală din Iuda a făcut ca dușmanii să fie în pace cu el și supușii să fie fericiți să-l aibă drept conducător. Domnul face lucruri minunate pentru copiii Săi.
Arabii, la rândul lor, s-au simțit atât de bine, încât i-au dat vite multe, printre care șapte mii șapte sute de berbeci și șapte mii șapte sute de țapi (v. 11). Rezultatul a fost că împăratul a devinit foarte vestit (v. 12). Dacă copiii lui Dumnezeu ar învăţa să slujească Celui Preaînalt, în scurt timp, ar avea loc printre ei o adevărată trezire de la Cel Atotştiutor și atunci ar fi foarte puternici. Domnul nu vrea ca ai Săi să trăiască în lipsuri sau necazuri.
Ce bine ar fi dacă Dumnezeu ar fi Domnul tuturor neamurilor. În loc de război, ar fi pace, iar în loc de mizerie, ar fi belșug. Mai mult, copiii și oamenii ar avea parte de o creștere frumoasă, ceea ce ar face ca cei micuți să fie sfințiți; în acest fel, familiile ar trăi în armonie. Nu ar fi acesta Raiul pe Pământ? Asta este exact ceea ce Tatăl vrea să se întâmple și, de aceea, Isus a suferit păcatele și durerea noastră. Aleluia!
Eliberarea familiei tale începe cu tine, învățând și împlinind poruncile Celui Preaînalt. Atunci vei fi iubit de Tatăl și de Fiul și, în felul acesta, alții îți vor urma exemplul. Schimbarea pe care am dori să o vedem în oameni trebuie să înceapă de la noi, pentru că Domnul nu poate folosi vase care sunt murdare sau stricate de păcat. Pregătește-te astăzi pentru ca El să facă minuni în viața ta de mâine.
Unde s-a mai văzut ca dușmanii veșnici ai poporului lui Dumnezeu să trimită daruri împreună cu banii de tribut? Dacă arabii au trimis berbeci și țapi pentru ca poporul ales să sărbătorească, nici nu-ți poți imagina ce nu va face Cel Atotputernic în viața ta, dacă rămâi credincios.
În Hristos, cu dragoste,
R. R. Soares