Mesajul zilei

16/12/2023 - CAUTĂ PE DOMNUL!

Binecuvântat să fie Dumnezeu, care nu mi-a lepădat rugăciunea şi nu mi-a îndepărtat bunătatea Lui!

Psalmi 66.20

Psalmistul știa un lucru pe care mulți oameni mântuiți nu l-au învățat încă: dacă dăm atenție răului, la nelegiuirea inimii noastre, nu vom fi auziți de Domnul. De fapt, un creștin nu are cum să se lase înșelat de minciunile celui rău, decât numai dacă nu vrea să trăiască bine și izbăvit de orice suferință. Când omul este învins de un duh rău, devine slujitorul acestuia și, începând din acel moment, viața îi va fi doar o durere.

Nimeni nu știe ce se întâmplă în inimile noastre. Însă, de cădem în păcat, vom fi imediat despărțiți de Cel Atotputernic și vom face loc pentru ca dușmanul să ne atace. Ori, diavolul vrea să ne vadă vlăguiți, fără strălucirea luminii Domnului, pentru că în felul acesta să-și poată desăvârși lucrarea în viețile noastre. Dacă ai căzut în nelegiuire, alergă înapoi la picioarele lui Hristos și cere-I iertare. Acționând în acest fel, vei fi eliberat de cel rău.

Apoi, psalmistul a consemnat că, din milă, Dumnezeu l-a auzit. Totuși, aceasta nu înseamnă că nelegiuirea îi pătrunsese în inimă, ci că probabil fusese ispitit, dar nu primise sugestia răului. El a folosit verbul la condițional în afirmația sa (v. 18) și, fiindcă a rămas ferm, a putut să se declare liber. Astfel, dacă diavolul ar fi venit să-l atace, l-ar fi înfruntat și ar fi câștigat. Toți creștinii ar trebui să trăiască așa. Tu ce părere ai?

Când Dumnezeu răspunde la o chemare, El dă binecuvântarea, fie că este vorba de vindecare, eliberare sau prosperitate. Dacă există ceva de nerezolvat în viața ta, roagă-te Celui Atotputernic pentru iertare și ajutor. Când vei fi întărit de ungerea Lui, problema care părea un munte de netrecut va fi un mic grăunte de nisip, care, cu o mișcare din degetul tău mic, se va îndepărta de tine. Aleluia!

Domnul nu a respins rugăciunea psalmistului, pentru că a fost făcută cu credință. Prin urmare, oricine strigă în acest fel va primi la rândul său răspuns. Nu contează cine ai fost până atunci, ci mai degrabă cine vei fi din acel moment. Tu, care ai auzit și ai înțeles Cuvântul lui Dumnezeu nu te lăsa influențat de minciunile diavolului, pentru că, așa cum a fost Domnul în trecut cu cei care credeau în El, tot așa va fi El cu voi astăzi.

Un fapt grav revelat de psalmist este că Domnul își poate lua mila Sa de la cineva, ceea ce sugerează că El face acest lucru cu cei care nu acordă atenția cuvenită favorii Sale. Ori, nu este nimic mai bun și mai plăcut decât să crezi în Cel Atotputernic și, astfel, să fii un învingător. Nu rata ocazia de a triumfa, deoarece Cuvântul trimis ție are puterea de a te elibera (Ioan 8:32). Amin!

Roagă-te cu credință, așa cum a făcut psalmistul. Fără ea, Domnul nu poate sluji nimănui. Dacă există nelegiuire în inima ta, încearcă să o îndepărtezi cât de repede. Nu-i da diavolului șansa să spună că te-a învins, pentru că el însuși a fost deja învins de tine prin Hristos. Prin urmare, crede în Fiul lui Dumnezeu și învinge în Numele lui Isus. Aleluia!

 

În Hristos, cu dragoste,

 

R. R. Soares

 

Rugăciune

Domnul Isus fie cu voi!