Mesajul zilei

27/11/2023 - RĂSCUMPĂRAREA NOASTRĂ

Căci Domnul răscumpără pe Iacov şi-l izbăveşte din mâna unuia mai tare decât el.

Ieremia 31.11

În versetul citat, Iacov reprezintă poporul lui Dumnezeu. Nu exista nicio cale de ieșire din robia diavolului, pentru că păcatul ne despărțise de Domnul. Pentru ca acea moarte spirituală – despărțirea de Dumnezeu – să nu fie veșnică, fără să se mai poată face ceva pentru noi, Cel Preaînalt a izgonit pe om din grădina Raiului și a pus o sabie învăpăiată să păzească drumul care duce la pomul vieții. Dacă ar mânca din acest fruct, ar muri pe vecie.

Pentru ca fiii lui Israel să părăsească Egiptul, Domnul l-a pregătit pe Moise ani de zile și, când a venit timpul, l-a trimis să-i spună lui Faraon să elibereze poporul ales. Aceasta era lucrarea de făcut pentru întreaga omenire, întrucât, de la cădere, omul nu mai avea cum să ajungă la Tatăl. Era necesar să se realizeze o lucrare dreaptă, prin care Cineva fără păcat să plătească prețul mântuirii: Fiul lui Dumnezeu.

Eliberarea noastră a fost prorocită de când Adam a căzut în Rai. Chiar dacă diavolul s-a străduit să împiedice acest lucru, Cel Preaînalt a lucrat așa cum plănuise și, astfel, am fost eliberați. Răscumpărarea noastră a fost plătită cu sângele lui Hristos. Astăzi, nu mai este nimic de făcut pentru a-l elibera pe om, în afară de a propovădui Vestirea cea Bună, pe care să o primească și să fie liber.

Costul scoaterii noastre din sclavia veșnică a fost mare, Dumnezeu trebuind să trimită pe Singurul Său Născut și să facă să cadă asupra Lui greșeala noastră, fărădelegile, nelegiuirile, bolile, durerile noastre, precum și pedeapsa care să ne aducă pacea. Ca un miel tăcut înaintea tăietorilor săi, Mântuitorul s-a dus pe cruce. Acolo, toate greșelile și suferințele noastră au căzut asupra Lui, care a îndurat totul pentru că ne-a iubit.

Așa cum a poruncit Cel Preaînalt, Isus S-a supus. Prin urmare, astăzi, oricine Îl primește ca Domn și Mântuitor nu va pieri și nici nu va fi subjugat de forțele întunericului. Isus fiind Înlocuitorul tău, te vei elibera de ura diavolului, te vei naște din nou și vei fi un copil al lui Dumnezeu. Cu Hristos, suferința se termină, pata păcatului este înlăturată și devii una cu Tatăl. De ce să nu-L primești acum?

Cei mântuiți sunt liberi! Nu mai e nicio condamnare pentru cei care sunt în Isus. Înainte, am umblat în deşertăciunea cărnii noastre, făcând voia vrăjmaşului; acum, mergem sub îndrumarea Duhului Sfânt. Suntem fără vină grație sângelui Mielului, nu pentru că nu am făcut nimic rău, ci pentru că Isus S-a dat pe Sine în locul nostru. În El, suntem creaturi noi și ne eliberăm de osânda veșnică.

Adevăratul Iacov a fost răscumpărat: acesta ești tu și eu, cât și toți cei ce iubesc pe Domnul, fie că sunt urmași în trupul lui Avraam sau nu. Acum am trecut de la moarte la viață și nu vom mai pieri niciodată, căci am trecut de sub stăpânirea diavolului la cea a lui Isus Hristos. Cel mai bun lucru pe care l-am făcut în viață a fost să spunem da mântuirii.

 

În Hristos, cu dragoste,

 

R. R. Soares

 

Rugăciune

Domnul Isus fie cu voi!