Isus le-a zis: „Eu sunt Pâinea vieţii. Cine vine la Mine nu va flămânzi niciodată şi cine crede în Mine nu va înseta niciodată.
Ioan 6.35
Orice afirmație făcută de Domnul Isus trebuie să fie primită ca un mesaj din inima lui Dumnezeu pentru cei care Îi slujesc. Ca Tată, El dorește binele copiilor Săi și, prin urmare, le dă Cuvântul Său. Cei care mănâncă Pâinea Vieții se vor remarca în luptele de zi cu zi și în îndeplinirea misiunii date de Cel Atotputernic. În caz contrar, vor trece prin situații rușinoase, căci vor fi nepregătiți.
Amintiți-vă că Dumnezeu este Atotștiutor – El știe totul – și ne îndrumă să mâncăm Pâinea Vieții, Cuvântul Său. Orice altă sursă nu ne va ajuta în lupta noastră împotriva răului. Duhurile rele sunt nemulțumite de poziția noastră de copii ai lui Dumnezeu și fac totul pentru a ne face să nu credem în dragostea Celui Preaînalt și să ne îndepărteze de prezența Lui. Nu disprețuiți Prevederea care vă va oferi înțelegerea necesară pentru a fi victorioși.
Isus este Cuvântul lui Dumnezeu care ne susține, așa că nu avem nevoie de nimic care să ne întărească. Cu El suntem înțelepți și puternici pentru a nu pierde niciodată bătăliile. Înțelegeți că cei care nu sunt călăuziți de El, când sunt atacați de forțele întunericului, nu știu cum să acționeze pentru a înfrunta un astfel de atac.
Când primiți sfaturi de la Domnul, duhul vă este întărit și puteți face ceea ce El vă poruncește. Fără această îndrumare, creștinul se simte slab sau incapabil să îndeplinească sarcina dată de Tatăl. În pilda talanților (Matei 25,14-31), cine a primit un talant și nu l-a sporit, a auzit de la Domnul sentința că va fi pedepsit în Ziua judecății. Cei care și-au folosit înțelepciunea și au dublat ceea ce au primit vor primi misiuni și mai mari.
Motivul pentru care mulți creștini primesc binecuvântările promise este că sunt călăuziți de Fiul lui Dumnezeu și, astfel, obțin aceeași putere și aceeași pricepere pe care le avea Isus când era pe Pământ. Singura modalitate de a fi adevărați reprezentanți ai Domnului este să vă hrăniți această Pâine. Cât de mult nu doare să vezi un creștin învins de o forță rea. Pentru ca să nu se întâmple la fel cu voi, căutați în mod constant Cuvântul și învingeți ispitele.
Nu îi va fi sete niciunui om care bea din Cuvânt, deoarece se va întări și va vedea clar tot ceea ce este necesar. Scopul nostru este să ne supunem planului sfânt; pentru aceasta, avem nevoie de puterea Cerului. Niciun om nu a intrat în Împărăţia lui Dumnezeu din întâmplare, ci prin lucrarea Domnului, care l-a făcut mădular în Trupul lui Hristos. Cel care nu împlinește scopul Domnului, ratează marea oportunitate de a fi unealta Sa în realizarea lucrării Sale.
Cei care nu se hrănesc cu Pâinea din Ceruri și nu cred în Isus nu se vor simți niciodată capabili să îndeplinească ceea ce poruncește Tatăl. Chiar dacă vor face tot posibilul, nu vor avea succes. Însă, cei înțelepți vor fi neclintiți în încrederea lor în Domnul. Deci, atunci când vor veni încercările, se vor purta ca niște adevărați biruitori. Aleluia!
În Hristos, cu dragoste,
R. R. Soares