Sunt creștini care sunt fascinați de ispita de a obține ceva în afara lui Dumnezeu, motiv pentru care recurg la judecata omenească împotriva unui frate în credință, despre care cred că le-a făcut vreo pagubă. Chiar și bisericile au fost jefuite de „oameni mântuiți” care, prin minciună, au câștigat prin acționarea în justiție. Aceștia nu numai că pângăresc Numele Domnului, ci și dovedesc că nu au nicio apreciere pentru cuvintele lui Isus, care a promis aici și în Ceruri viața veșnică.

Absalom, fiul lui David, a luptat pentru împărăția care nu-i aparținea și a murit tragic (2 Samuel 18.14,15). De ce nu s-a supus la ceea ce Dumnezeu hotărâse să fie și s-a răzvrătit împotriva propriului tată, ascultând de Satana? Câți oameni nu au devenit conducători și au împărțit biserici, provocând pierderi ireparabile Împărăției lui Dumnezeu! Ce vor spune aceștia în Ziua Judecății înaintea adevăratului Judecător, ai cărui ochi sunt ca o flacără de foc (Apocalipsa 19:12)? Nu aș vrea să fiu în pielea lor!

Saul nu a fost ales să ajungă împărat (1 Samuel 15:26) uitând că Domnul este cel care poate să dea și să ia împărăția celor care nu trăiesc la înălțimea a ceea ce au primit. El l-a prigonit pe David pentru că în sufletul său știa că fiul lui Isai va domni în locul lui. La ce i-a folosit această prigonire necruțătoare? El a mărturisit de două ori că David a fost un om după inima lui Dumnezeu. Dacă nu ar fi făcut-o, David l-ar fi ucis când ar fi avut ocazia; cu toate acestea, Saul nu și-a îndreptat purtarea.

Pavel vorbește despre Alexandru și Imeneu (1 Timotei 1:20), care au căzut din credință și au fost dați pe mâna Satanei de către apostol, ca să învețe să nu hulească. Ei ar fi putut să se poarte altfel și să fie dăruiți lui Dumnezeu pentru a fi împliniți. Astfel, ar fi trăi foarte bine aici și întru veșnicie, când ar fi ajuns în Împărăția veșnică a iubirii și păcii. La fel ca Alexandru și Imeneu, sunt mulți care s-au pierdut pe vecie pentru că au hulit, au adulterat sau au făcut altceva care a pricinuit pagubă cuiva.

Dacă Iosif ar fi fost slab în credință, deși era sclav, ar fi profitat de „atenția” pe care i-o arăta soția stăpânului său. Însă, știa că poziția sa nu era de sclav al omului, ci de suveran al Domnului în toate situațiile. Așa că, prin credință, deși era un străin, a devenit în acele vremuri prim-ministru al celei mai mari națiuni din lume. Dacă ar fi îndrăznit să nu asculte de poruncile sfinte, sfârşitul lui ar fi fost tragic.

Cuplul Anania și Safira (Faptele Apostolilor 5) tânjea după laudă. Astfel, aceștia s-au gândit la un mod foarte ciudat de a fi slăviți de ceilalți. La vânzarea unei proprietăți, cei doi au închinat Domnului doar o parte din valoare. Acest gest ar fi fost frumos, dacă nu ar fi mințit, spunând că aceasta este întreaga valoare a vânzării. Petru, când i-a dat de gol cu privire la îndrăzneală de a încerca să înșele pe Cel Preaînalt, a spus că ar fi putut să păstreze totul sau să dea doar o parte, dar asta nu s-a întâmplat și au murit!

Există multe exemple biblice, iar cele care au avut loc în zilele noastre sunt de asemenea variate. Nu putem face înșelăciuni înaintea Domnului pentru că El știe totul. Așadar, fugi de păcat și de ispite, pentru că este un lucru oribil să cazi în mâinile Dumnezeului celui viu (Evrei 10:31)! Fii un slujitor în deplină supunere și atunci, când vei avea nevoie de ajutorul sfânt, îl vei primi.

În Hristos, cu dragoste,

R. R. Soares