Mesajul zilei

11/11/2023 - BUZELE MINCINOASE

Buzele mincinoase sunt urâte Domnului, dar cei ce lucrează cu adevăr îi sunt plăcuţi.

Proverbele 12.22

Nu e niciun motiv pentru care cineva să mintă, dar unii se lasă amăgiți de diavol și mint. Nu vă folosiți niciodată de înșelăciune; în caz contrar, vei fi respins de la marile lucrări pregătite de Dumnezeu să le înfăptuiești și care vor fi răsplătitoare întru toată veșnicia. Înșelăciunea își are originia în diavol; astfel, dacă îl ascultați în această chestiune, chiar dacă o considerați de mică importanță, veți fi slujitorii lui.

Cine nu primește Cuvântul care i-a fost dat minte înaintea lui Dumnezeu; în consecință, rugăciunea voastră nu numai că nu va fi primită, ci și atunci când vă rugați, cuvintele voastre, chiar dacă sunt rostite cu cea mai bună intenție, dragoste și respect, vor fi neplăcute urechilor Domnului. Folosiți sinceritatea în orice moment chiar dacă aveți și de suferit, căci va merita. Înțelege că cel mai rău lucru care ți se poate întâmpla este să fii sub stăpânirea vrăjmașului.

Omul care nu respectă adevărul își asumă legătura cu diavolul și, prin urmare, este exclus din prezența sfântă. Chiar dacă copilul lui Dumnezeu trebuie să treacă prin necazuri mari, nu trebuie să mintă niciodată, căci este de preferat să piardă ceva foarte valoros decât să-și piardă mântuirea. Trebuie avută toată atenția față de acest fapt, deoarece diavolul va încerca cu siguranță să vă convingă că există momente în care o „mică minciună” este bună. Da, este bună, dar te duce la pierzanie.

Creștinul trebuie să învețe că nu este ca necredincioșii; de aceea, nu poate să se implice în nimic care l-ar putea despărți de Tatăl său ceresc nici măcar o secundă, fiindcă, în acest scurt interval, ar putea suferi un atac grav din partea celui rău și să-și piardă viața. Rănile pe care le are un slujitor al lui Dumnezeu pentru că a răspuns vrăjmașului pot dura pe vecie. Nu asta s-a întâmplat cu Anania și Safira, când au mințit cu bună știință pe Duhul Sfânt?

Omul mântuit nu poate fi corupt sau coruptibil, sau să se lase înșelat de diavolul care distruge încrederea oamenilor în politicieni, de exemplu, pentru că, purtându-se astfel, va fi sub jugul lui Satana. Cu siguranță, diavolul nu va înceta să acționeze cu cruzime împotriva acestuia și, în cele din urmă, dacă nu se pocăiește, își va pierde mântuirea. Pocăința pentru un furt include returnarea de patru ori a ceea ce a fost furat, așa cum s-a întâmplat cu Zacheu, căruia Isus i-a spus că mântuirea a intrat în casa lui (Luca 19).

Dumnezeu Se bucură să-i vadă pe copiii Săi refuzând corupția, prostituția și alte fapte care au ca autor pe diavol. Cei care aparțin Domnului nu greșesc niciodată să facă ceea ce este scris, chiar dacă le ia o plăcere sau vreun lucru de valoare despre care cred că îi ajută. Ceea ce le place să facă cel mai mult este să asculte întotdeauna de Tatăl. Se întâmplă asta în viața voastră sau, din când în când, vă lăsați înșelați de vreo ispită? Mare grijă!

Fiți desfătarea lui Dumnezeu, robi care nu-l dezonorează niciodată pe Învățător, împlinesc cu fidelitate voia sfântă și nu se poticnesc de obstacole puse de diavol. Ochii Domnului sunt atenți la tot ce ți se întâmplă și, când vă vede luând atitudinea celui căruia îi este teamă de El, se bucură de purtarea voastră. Așadar, fiți credincioși!

 

În Hristos, cu dragoste,

 

R. R. Soares

Rugăciune

Domnul Isus fie cu voi!