Tânărul cel bogat avea totul să fie mântuit și să trăiască pe vecie cu Isus. Dacă L-ar fi ascultat, ar fi primit comori în Rai, dar, din păcate, a iubit mai mult bogățiile lumii. Și noi trebuie să alegem pe cine vom iubi: pe Mamona sau pe Domnul. Dumnezeul bogăției este un duh rău care îi asuprește pe oameni, făcându-i să se atașeze de bunurile acestei lumi, pentru a-i conduce la pierzania veșnică. Ai puterea de a alege pe cine vei sluji.

Atitudinea de a pleca întristat dinaintea Învățătorului a confirmat dragostea pe care tânărul o avea pentru bogății, care depășea dragostea pe care o avea pentru Dumnezeu. El a păzit poruncile doar pentru a vedea dacă va merge în Rai, și nu din toată inima. Domnul l-a iubit cu adevărat, așa că Duhul Sfânt l-a îndemnat să vândă tot ce avea și să împartă veniturile săracilor. Însă, una dintre greșelile lui a fost să vrea să fie domn și nu slujitor.

A obținut binecuvântarea de a fi primit și îndrumat de Ființa care a creat toate lucrurile, dar era subjugat aurului, care înrobește lumea. Dacă ai păzi porunca Domnului aici pe Pământ, ai primi de treizeci, șaizeci sau o sută de ori mai mult în viață și, după moarte, viața veșnică. S-ar putea ca și tu să fi acționat greșit, nefiind atent la ceea ce îți spune Dumnezeu? Cel care lasă pe Domnul să-l conducă în viață este cu adevărat fericit.

Tânărul părea sincer când a întrebat pe Isus ce să facă pentru a moșteni viața veșnică. Domnul l-a întrebat dacă știe poruncile, iar el a întrebat: „Care?” Cu răbdare, Învățătorul i-a repetat cele zece porunci, iar tânărul L-a asigurat că le respecta de ceva timp. Cu toate acestea, nu a înțeles că mărturia dată de Dumnezeu despre Cuvântul însuși este de asemenea o poruncă; poate cea mai mare dintre ele, pentru că arată voia suverană a Domnului.

El știa că legătura cu Cuvântul era mărturia Domnului. Sfatul pe care l-a primit a fost să-și vândă bunurile și să le dea săracilor, pentru că, de fapt, nu stăpânea bogăția, ci era stăpânit de ea. Când omul simte că Dumnezeu îi vorbește, trebuie să-L asculte imediat. Când Își aduce mărturia despre ceva, poate fi ultima dată când El face asta.

Vazând viclenia tânărului, Isus a vorbit rând pe rând despre poruncile consemnate în Scripturi. Auzindu-le, trebuie să fi fost mulțumit, pentru că, deocamdată, nu era nevoie să creadă în mărturia care l-a deranjat de atâtea ori și, prompt, i-a spus Domnului că le-a păzit de mic. Parcă ar fi spus: „Atunci nu trebuie să renunț la averea mea; la urma urmei, viața veșnică îmi este asigurată.”

Isus a mers direct la subiect și a repetat tot ce spunea mereu inimii acelui tânăr, pentru că de fiecare dată când se ruga, citea Legea sau auzea pe cineva propovăduind despre asta, simțea ce trebuie să facă, dar pleca întristat. A vrut să păstreze bogăția pentru că asta îi plăcea.

În Hristos, cu dragoste,

R. R. Soares