Mesajul zilei

07/08/2023 - DESCHIDEREA MĂRII ROȘII

La suflarea nărilor Tale, s-au îngrămădit apele, S-au ridicat talazurile ca un zid Şi s-au închegat valurile în mijlocul mării.

Exod 15.8

Unul dintre cele mai extraordinare fenomene pe care le-a cunoscut vreodată lumea a avut loc într-un mod cât de simplu; însă, așa lucrează Domnul. Sunt și eu uimit de rezultate când mă rog pentru bolnavi. Cum poate un om care nu vede, cu ulcer corneean sau altă boală, după o simplă rugăciune, să vadă perfect din nou? Unii, însă, lasă îndoiala să le intre în inimi și apoi încep să poarte ochelari. De ce nu au avut încredere totală în Domnul?

Deschiderea Mării Roșii și trecerea lui Israel printre celedoi ziduri de apă sunt dovada puterii Celui Preaînalt de a înfăptui ceea ce este necesar în orice situație. Nu știm exact unde a avut loc această deschidere, dar ceea ce contează este că Dumnezeu garantează că poate acționa în favoarea poporului Său și va face totul pentru a-l elibera.

Scripturile spun că ceea ce a despărțit Marea Roșie a fost suflarea nărilor Domnului, care, pentru ochii oamenilor, a fost un vânt de răsărit care a bătut toată noaptea. Ori, vântul ar trebui să fie extrem de puternic ca să despartă marea și să țină în continuare apele în două mari ziduri, iar asta nu ar fi lăsat pe nimeni să rămână în picioare. Între timp, toți israeliții, precum și vacile, caprele, oile și alte animale, au mers încet și au ajuns de partea cealaltă.

Apele s-au îngrămădit în doi munți, creând o vale prin care oamenii treceau fără să se ude. Ce altceva ar fi putut ține acele ape decât puterea lui Dumnezeu? Ei bine, dacă omul ar vrea să construiască acolo niște baraje care să separe marea în două părți, ar fi durat câțiva ani buni. Chiar dacă ar fi încercat să facă așa ceva, ce s-ar fi ales de cele aproape 3 milioane de oameni, cu animalele și bunurile lor, așteptând să se termine construcția? Ar fi fost în zadar.

Lucrările Celui Atotputernic sunt desăvârșite, căci nici măcar nu a existat o scurgere care să le împiedice avansarea. Se spune că, în locul trecerii, a existat un fel de pod scufundat care făcea adâncimea mării să fie între 18 și 60 de metri. Nu știa Creatorul când a făcut Pământul că asta va fi necesar peste mulți ani ca poporul Său să iasă din robia lui Faraon? Fără îndoială că toate lucrurile au fost planificate de la crearea lumii.

Puterea Domnului a făcut ca apele să se îngrămădească într-un loc, ceea ce a fost un alt mare miracol. Cum poate exista un zid atât de puternic încât să nu se rupă de forța apelor îndiguite? Păreau că acestea au fost înghețate de un frig extrem, dar care nu a ucis niciun israelit care fugea de asupritor? Măreția a lui Dumnezeu a fost cea care a făcut o asemenea minune. Dumnezeu este fantastic!

În acea zi, valurile s-au închegat în mijlocul mării. Vom vedea în continuare lucruri mai mari decât acestea în zilele noastre, așa cum i-a asigurat Isus pe cei care cred în Numele Său. Tot ce trebuie să facem este să avem încredere în Cel Preaînalt și atunci vom vedea faptele Lui mărețe întru ajutorarea noastră. Așa că nu da înapoi de la credința ta în Hristos.

 

În Hristos, cu dragoste,

 

R. R. Soares

 

 

Rugăciune

Domnul Isus fie cu voi!