În acest studiu, voi folosi traducerea revizuită și actualizată a Bibliei, deoarece este mai clară cu privire la lucrarea făcută de Isus în moartea Sa. Când s-a lăsat înșelat de minciuna diavolului, Adam a dat vrăjmașului autoritatea pe care o primise de la Dumnezeu. Astfel, cel rău a început să-l folosească pentru a asupri omenirea, punându-și relele în ființa umană și cerându-i să facă ceea ce îi poftea. Această stare de lucruri a durat până când al cel de-al doilea Adam, Domnul Isus, a venit pe pământ și l-a despuiat pe diavol de puterea sa (Romani 5:6-21).

Planul ceresc includea înfrângerea lui Satana și mântuirea omului, care avea să fie readus la prezența sfântă, reluând astfel comuniunea cu Dumnezeu. Deoarece Domnul este sfânt, El lucrează numai în dreptate. Astfel, lucrarea trebuia făcută de cineva care să nu aibă nimic de la diavol. Pentru că nu era nici măcar un singur om neprihănit, Cel Preaînalt a trebuit să-Și dea Fiul pentru a ne lua locul, nu doar murind pentru căderea noastră, ci și suferind pedepsele impuse.

Suferința lui Hristos a început înainte de Calvar, căci, după ce a fost arestat în Ghetsimani, El a fost dus în fața autorităților romane și, printr-o judecată sumară, a primit sentința de moarte pe cruce. Astfel, El a fost predat să fie biciuit, iar în rănile făcute în trupul Lui prin loviturile primite, au fost puse bolile și durerile noastre. Prin rănile Lui am fost vindecați. I-a plăcut lui Dumnezeu L-a chinuit pentru ca să fim vindecați și mântuiți (Isaia 53).

Fiind pironit pe cruce, păcatele noastre au fost puse asupra lui Isus. În acel moment, Dumnezeu I-a întors spatele, iar Isus a întrebat de ce Tatăl L-a părăsit (Matei 27,46). Când a văzut că totul era asupra Lui și nu mai rămâne nimic în cârca omului, a spus că lucrarea pe care venise să o facă să fie terminată și a murit. Apoi, Hristos S-a pogorât în ​​Iad și acolo, în casa diavolului, a frânt toiagul celor răi și nuiaua stăpânitorilor.

Diavolul nu mai are autoritatea pe care a luat-o lui Adam. Prin urmare, nu mai poate să țină sub stăpânirea sa pe cel care, după ce a auzit Evanghelia, se încrede în Isus pentru a fi mântuit. Cu acel toiag, pedepsea ființa umană, dar acum, cei care se convertesc sunt strămutați din împărăția întunericului în Împărăția lui Isus (Coloseni 1.13). În Hristos, aceștia nu suferă atacurile forțelor infernale și pot trăi pașnici și liberi pe vecie.

Cel mântuit este chinuit de cel rău numai atunci când greșește și nu se pocăiește. Ori, mărturisindu-ți păcatele, Dumnezeu este credincios și drept să-ți ierte păcatele și să te curețe de orice nelegiuire (1 Ioan 1.9). Păcătuind, robul lui Dumnezeu sparge zidul de foc care îl apără și este mușcat de șarpe. De aceea, nu trebuie să păcătuiești, dar dacă, întâmplător, cazi în vreo ispită, mărturisește-o pe loc Domnului și, dacă ai păgubit sau dezonorat pe cineva, mărturisește-te și acestuia.

Oricine este în Împărăția lui Dumnezeu trăiește fără griji și fericit. În plus, el este un biruitor în toate. Însă, dacă omul nu veghează și nu se roagă, poate cădea în ispită. În acest caz, poate fi atacat și învins de diavol. Ceea ce a trebuit să facă Dumnezeu pentru mântuirea noastră a fost făcut și nu poate fi schimbat. Acum, noi suntem cei care trebuie să ne menținem statutul de izbăviți și mântuiți.

În Hristos, cu dragoste,

R. R. Soares