Mesajul zilei

01/07/2023 - SĂ SPORIȚI TOT MAI MULT ÎN A FI PLĂCUȚI DOMNULUI

Încolo, fraţilor, fiindcă aţi învăţat de la noi cum să vă purtaţi şi să fiţi plăcuţi lui Dumnezeu, şi aşa şi faceţi, vă rugăm şi vă îndemnăm în Numele Domnului Isus să sporiţi tot mai mult în privinţa aceasta.

1 Tesaloniceni 4.1

Acesta ar trebui să fie scopul copiilor lui Dumnezeu. Însă, sunt unele lucruri care îi împiedică să se ridice la nivelul lui Hristos. El știa să rezove situațiile, să iasă din orice acțiune a dușmanului și să nu aibă nicio limită în exercitarea slujirii Sale. Însă, cu noi nu se întâmplă așa, căci Isus a spus că vom face aceleași lucrări pe care le-a făcut El. Fără îndoială, acum avem o direcție pentru a căuta răspunsul de la Domnul.

Adevărul este că nu putem spune, cu toată autoritatea, că oamenii au primit de la noi felul în care ar trebui să se poarte și să-i placă lui Dumnezeu. Direcțiile noastre sunt întotdeauna pline de ipoteze, dar în Isus este certitudinea. Pavel a vorbit cu o claritate care a dat îndrumarea corectă celor care l-au auzit. Prin urmare, dacă am fost făcuți și noi slujitori ai lui Dumnezeu, trebuie să avem aceeași încredere ca cea a Învățătorului, căci nu trebuie oare să facem aceleași lucrări?

De ce sămânța nu a încolțit și nu a făcut rod de 30, 60 și 100 de ori mai mult, așa cum se întâmplă cu toate cele în Împărăția lui Dumnezeu? Ne aflăm cu adevărat în Împărăția Sa sau în cea a religiilor? Acest subiect trebuie abordat cu toată onestitatea, fără să ne abatem, pentru că dacă Sfânta Scriptură merită credit – și îl are – vom avea de dat socoteală despre ceea ce am făcut sau nu în credința în Isus. Copiii tăi te au drept exemplu ca slujitor al Celui Preaînalt?

Odată ce înțelegem cum putem fi pe plac Tatălui ceresc, trebuie să procedăm în acest fel. Să examinăm ce a spus Hristos despre Sămânța care nu Și-a adus rodul în viețile noastre. Învățătorul a vorbit despre fascinația bogățiilor, grijile vieții și ambiția altor lucruri, noi aflându-ne în una dintre aceste trei premise. Trebuie să-L iubim pe Domnul mai presus de orice, ca să putem fi iubiți la fel de mult de El.

Dacă nu sporim în această problemă, nu vom face progrese în credință și asta nu este bine. S-ar putea ca, într-o zi, să apară o încercare mai grea decât cele cu care ne-am confruntat, și atunci nu vom putea ieși din ea folosind doar credința. Ori, suntem maeștri în a găsi scuze, dar când ne uităm la Cuvântul pe care l-a spus Isus, nu avem unde să fugim. El a spus că cei care cred în El vor face la rândul lor lucrările pe care le-a făcut El. Care este atitudinea ta?

Nu contează ce spui tu sau ce spune cineva considerat important. Domnul a spus că Cerul și Pământul vor trece, dar cuvintele Lui nu vor trece niciodată. Dacă continuăm să punem această întrebare care nu vrea să fie redusă la tăcere, nu vom putea oferi o soluție la ceea ce ni se propune. Cum vom spori dacă nu trăim excelența Împărăției lui Dumnezeu? Ceea ce a fost consemnat în Biblie nu se va împlini în totalitate? Cred că da.

Rugăciunea lui Pavel a venit de la Duhul Sfânt. El a slujit Domnului în vremea lui; astăzi, noi suntem cei care trebuie să slujim Celui Preaînalt. Modul de supunere a fost deja arătat și, acum, ce vom face? Trebuie să fim atenți la chemarea noastră și să ne rugăm până vine ploaia promisă.

 

 

În Hristos, cu dragoste,

 

R. R. Soares

 

Rugăciune

Domnul Isus să vă binecuvânteze!