Mesajul zilei

22/06/2023 - IMITATORII ÎNVĂȚĂTORULUI

Scoteau mulţi draci şi ungeau cu untdelemn pe mulţi bolnavi şi-i vindecau.

Marcu 6.13

După ce a fost uimit de necredința oamenilor din Nazaret, ceea ce L-a împiedicat să facă acolo lucrări mari, cu excepția vindecării câtorva bolnavi, Isus a continuat să propovăduiască în satele alăturate. Mai târziu, i-a adunat pe cei 12 ucenici și i-a trimis câte doi în locurile unde avea să meargă. Învățătorul a poruncit robilor Săi să facă la fel cum au învățat de la El și, pentru aceasta, El le-a dat putere asupra duhurilor necurate să le alunge.

Un fapt important este că ucenicii i-au uns pe bolnavi cu ulei; însă, au inventat asta sau au învățat această practică de la Isus? Fără îndoială, a doua opțiune este cea corectă. Ucenicii au văzut că li s-a întâmplat același lucru ce s-a întâmplat cu Învățătorul. Nu mai exista nicio îndoială că autoritatea lui Hristos lucra cu El prezent, dar şi cu cei cărora le fusese delegată puterea Lui. Ori, de suntem slujitorii Evangheliei, de ce nu am vedea ca asta să ni se întâmple și nouă?

Prima preocupare a ucenicilor a fost ca oamenii să se pocăiască, pentru ca lucrarea lui Dumnezeu să fie completă. Nu are rost să alungi diavolul dintr-un om și apoi să-l vezi că primește mai multe duhuri necurate și, când va muri, va mărșălui spre pierzarea veșnică. Cei care nu se ocupă de acest lucru important nu știu ce rău își fac singuri. Judecata va începe cu cei cărora li s-a dat o sarcină, nu au îndeplinit-o așa cum trebuie. Mare atenție!

Evanghelia lui Marcu dezvăluie că ucenicii scoteau mulți demoni. Adunările lor erau ca cele ale lui Isus, iar întâlnirile noastre de credință ar trebui să fie și ele la fel. Nu există niciun motiv să nu ne îndeplinim pe deplin misiunea. Încetând de a duce eliberare celor posedați, aceștia vor rămâne în păcat și suferință. Însă, dacă cei care slujesc Cuvântul își asumă autoritatea dată de Isus asupra forțelor răului, oamenii vor fi mântuiți.

Ucenicii îi ungeau pe oameni cu ulei și îi vindecau. Nu numai Isus i-a vindecat pe bolnavi, ci și ucenicii. Cei care acţionează în Numele Său trebuie să creadă că pot face aceleaşi lucruri pe care le-ar face El, dacă ar fi aici, slujind. Aceasta arată că puterea lui Dumnezeu așteaptă ca noi să acționăm ca Mântuitorul și atunci nu va fi nici un caz de îndrăcire în care porunca dată în Numele lui Isus să nu reușească.

Ucenicii și-au încheiat misiunea și s-au întors la Domnul să dea socoteală. Așa ar trebui să acționăm imediat după ce am împlinit poruncile lui Dumnezeu, pentru că, întrucât El știe totul și vrea să ne învețe cum să îndeplinim corect misiunea ce ne-a fost dată, dacă nu reușim ceea ce ne-a poruncit El, Mântuitorul ne va învăța cum să reparăm greșeala. Fiți sinceri cu Isus și nu-I ascundeți nicio informație, pentru ca El să ne arate unde am greșit.

După ce ucenicii au dat raportul Învățătorului, El i-a invitat să meargă într-un loc retras pentru a se odihni; de fapt, aceștia au mai primit o lecție. Știind că Hristos a plecat într-o anume direcție, oamenii au alergat într-acolo, iar El, văzându-i, S-a îndurat de ei și a început să-i învețe multe lucruri. Fie ca voi să nu vă obosiți niciodată și să nu vă închideți inima față de cei în suferință.

 

În Hristos, cu dragoste,

 

R. R. Soares

Rugăciune

Domnul Isus să vă binecuvânteze!