”Şi Avraam i-a răspuns: ‘Dacă nu ascultă pe Moise şi pe proroci, nu vor crede nici chiar dacă ar învia cineva din morţi’.”
Luca 16.31
În pilda spusă de Isus despre omul bogat și Lazăr – cerșetorul lepros care locuia la ușa acelui om – vedem importanța de a asculta de ceea ce au scris Moise și profeții. În aceste scrieri găsim voia lui Dumnezeu pentru oameni, aflăm cine suntem, ce putem face și, în același timp, ținând seama de cuvintele lor, primim credința de a face aceleași fapte pe care le-a făcut Hristos.
În Vechiul Testament, există nenumărate exemple de oameni care s-au inspirat din Scripturi și, prin urmare, au fost folosiți de Domnul pentru a-i elibera pe oameni de suferința provocată de națiunile din jur. Prin participarea la adunările unui profet trimis de Cel Preaînalt, ca răspuns la rugăciunile făcute cu privire la asuprirea madianiților, Ghedeon a înțeles că trebuie să facă ceva.
Iosia, împăratul lui Iuda, când a auzit cele scrise în cartea Legii, care s-a găsit la renovarea templului, s-a cutremurat la acele cuvinte și a început o mare reformă în împărăția sa. Leacul pentru umanitate constă în revelația Cărții lui Dumnezeu, pentru că, dacă nu se face acest lucru, oamenii nu se vor teme de El. Când nu este nicio profeție – revelația Cuvântului –, poporul este fără frâu (Proverbele 29.18a).
În cartea lui Isaia, găsim îndrumări importante despre ceea în ce ar trebui să credem sau nu. Orice fenomen, oricât de interesant ar fi, orice slujire, indiferent de câte semne înfăptuiește, sau orice slujbă în biserică, indiferent de câți de mulți oameni aduce în casa lui Dumnezeu, trebuie să fie în conformitate cu Legea și cu mărturia dată de inima celui care intră în contact cu Scripturile.
Partea științei care se ocupă de marketing, publicitate, psihologie și alte ramuri conexe poate ajuta la umplerea templelor; totuși, de îndată ce acea noutate va trece, bisericile vor fi din nou goale, căci ceea ce se naște din carne nu este de folos. Dacă propovăduitorii se închină și încep să folosească puterea lui Dumnezeu, vindecând pe bolnavi și scoțând demonii, bisericile vor fi pline de cei pierduți și trezirea la credință va continua.
Înainte ca China să devină comunistă, bisericile evanghelice din acea țară erau mereu pline, pentru că, după slujbă, fiecare chinez primea câte un pachet de orez. Însă, odată cu implementarea „filozofiei roșii”, acestea au devenit goale, pentru că oamenii, neprimind nimic, nu s-au mai dus la adunări. Agențiile misiunilor americane au învățat că „cumpărarea” păcătoșilor nu schimbă viața nimănui.
Dacă nu suntem în stare să-l facem pe Moise și pe profeți să vorbească veacului nostru, nu vom reuși să ducem la îndeplinire lucrarea Domnului. Umplerea bisericilor prin sărbătoriri, promoții și cadouri poate chiar dăuna. Dar, dacă facem semnele pe care le-a făcut Isus, ne vom vedea templele invadate de cei avizi de Adevăr.
În Hristos, cu dragoste,
R. R. Soares