Nu ţi-am dat Eu oare porunca aceasta: ‘Întăreşte-te şi îmbărbătează-te!’? Nu te înspăimânta şi nu te îngrozi, căci Domnul, Dumnezeul tău, este cu tine în tot ce vei face.”
Iosua 1.9
Mulți oameni mântuiți se roagă cerând o șansă în viață dar, atunci când oportunitatea atât de visată este trimisă, unii cred că binecuvântarea a fost prea mare și o lasă să le scape. Am văzut acest lucru întâmplându-se de mai multe ori multor oameni care din acel moment s-au supărat pe Dumnezeu. Asta este mult prea absurd pentru a fi acceptat! Cum poate un om să-L învinuiască pe Domnul, spunând că El nu a înțeles că nu are capacitatea de a îndeplini o anumită sarcină?
Porunca către Iosua era să se lupte și să aibă curaj – un mod de a-i spune: „Crede în Dumnezeu”. Nu putea intra în lupta duhovnicească fără o pregătire potrivită, pentru că fără armura sfântă ar fi fost învins. Haina de luptă se primește citind Biblia sau ascultând Cuvântul. Așa că ai grijă să nu pierzi nici măcar una dintre hainele care ți-au fost date, pentru că Dumnezeu știe cu ce te vei confrunta.
După ce a fost îmbrăcat corespunzător, omul lui Dumnezeu nu trebuie să se înspăimânte sau să se îngrozească, căci Domnul este cu el. Drept este să faci lucrarea din toată inima, dar, din păcate, unii își încep slujirea fără a-și pune hainele sfinte. Prin urmare, atunci când se luptă, deși au intenții bune în credința lor, uneori sunt loviți de săgețile cele rele și pierd bătălia. Fii tare în ceea ce ai învățat, ca să nu afli gustul înfrângerii.
Trimisul Domnului are obligația de a propovădui Cuvântul și nu propriile sale păreri. În luptă, suntem adesea atacați cu defăimări morale, calomnii și injurii. Atunci, nu trebuie să ne apărăm, ci să lăsăm pe Tatăl ceresc să se ocupe de situație, căci numai El știe să facă toate lucrurile bine. Putem spune numai ceea ce ne spune El și nu ceea ce credem noi că este corect și avantajos. Îndrumarea Celui Preaînalt rezolvă nu numai problemele momentului, ci și cele ale viitorului.
Sunt slujitori ai lui Dumnezeu care nu pot suporta o încercare mai grea; știind asta, diavolul crește tensiunea asupra lor, rezistându-le cu toată puterea. Acești creștini, când văd situația dificilă, se descurajează și cred că lucrarea nu a fost pentru ei. Însă, Domnul, tocmai din cauza strategiilor lui Satana, ne îndeamnă să nu ne descurajăm. Ce păcat când un om mântuit, chemat să îndeplinească lucrarea sfântă, renunță la ea!
Trebuie să dovedim că Îl iubim pe Domnul fără a da niciodată înapoi. Nu există niciun motiv să ne temem de dușman și de minciunile lui, dacă Dumnezeu a promis că va face astfel încât să nu ne temem de cei considerați importanți pe Pământ. Acest lucru arată că nu trebuie să ne supunem niciunei amenințări a celui rău, ci să ne continuăm lupta până la victoria finală. Cei care cred în Mântuitorul nu dau niciodată înapoi, spunând că nu există altă cale. Biruința vine de la Domnul pentru toți.
Iosua s-a confruntat cu mai mulți împărați ai Canaanului, dar nu a dat niciodată înapoi din misiunea sa. Este adevărat că a fost încercat în multe feluri, fiind deznădăjduit din cauza înfrângerii în asediul cetății Ai. Totuși, ulterior s-a dovedit a fi un adevărat lider când a descoperit adevăratul vinovat al înfrângerii și a rezolvat astfel problema. Dumnezeu îi cinstește pe cei care Îl cinstesc!
În Hristos cu dragoste,
R. R. Soares