Mesajul zilei

25/05/2023 - LUCRAREA VA FI REALIZATĂ

Eu sunt de la început şi nimeni nu izbăveşte din mâna Mea. Când lucrez Eu, cine se poate împotrivi?

Isaia 43.13

Dacă te confrunți cu o situație dificilă, în care totul sugerează că nu există o soluție la problema ta, de îndată ce înțelegi din Cuvântul lui Dumnezeu că El vrea să te binecuvânteze, bucură-te și mărturisește că ai primit ceea ce ai nevoie. Chiar dacă problemele continuă sau harul atât de așteptat și promis nu dă semn că va veni, nu lăsa vrăjmașul să te înșele, pentru că Domnul îți garantează binecuvântarea!

Cu mulți ani înainte ca David să devină împărat în Israel, prorocul Samuel îl unsese în acest post din porunca Celui Preaînalt. Deși a durat mult timp ca asta să se întâmple, hotărârea fusese luată și urma să fie îndeplinită. Oricine se uita la Saul – care încă domnea și, cu trei mii de soldați, cercetase fiecare bucățică din pământul lui Iuda – ar fi spus că David nu va conduce niciodată acel popor. Dar poate oare Cuvântul să dea greș?

Același lucru se poate spune despre Isus. La scurt timp după ce înțelepții i-au spus lui Irod că au călătorit pentru a se închina nou-născutului Împărat al Iudeilor, monarhul Ierusalimului le-a cerut să-i arate exact locul nașterii Sale, întrucât și el dorea să se închine Lui. Asta nu a fost decât o viclenie, pentru că mai târziu, când și-a dat seama că a fost înșelat de acei călători, a poruncit să fie uciși toți pruncii până-n doi ani care se aflau în Betleem.

Domnul care cinstește Cuvântul Său nu a lăsat Israelul fără alesul Său pentru a-i fi Împărat, așa cum El nu a lăsat nici omenirea fără Mântuitorul său. Ceea ce are Dumnezeu de făcut va ieși la iveală în scurt timp dacă nu cedezi celui rău. Când vorbește Cel Preaînalt, nimeni nu-I poate opri realizarea planului. El știe exact ce trebuie să facă pentru a duce la îndeplinire ceea ce a fost spus.

Vezi exemplul apostolului Pavel. Când acesta s-a convertit, evreii au vrut să-l omoare pentru ca să nu ajungă Cuvântul la cei pierduți. Cu toate acestea, Domnul a lucrat cu fiecare prilej să-l elibereze din cursele ce i-au fost întinse. La Damasc, dușmanii au pus pază la poarta cetății pentru a-și duce la îndeplinire planul ucigaș, iar ucenicii au fost nevoiți să-l dea jos într-un coș. Aceasta dovedește că planurile omului sunt neputincioase față de voia sfântă.

În istoria Bisericii, au fost cele mai diverse eforturi pentru a împiedica mântuirea să ajungă la marginile Pământului, dar asta nu a făcut decât să contribuie la înaintarea Împărăției lui Dumnezeu. Lavoisier, un înțelept francez, a spus odată că nu va dura o sută de ani pentru ca creștinismul să fie șters de pe fața pământului, dar când profeția lui smintită a împlinit 50 de ani, casa în care locuia de la Paris a devenit sediu al Societății Biblice.

Adolf Hitler a organizat cea mai aprigă persecuție a moștenitorilor lui Avraam, după trup, dar și-a văzut planul nebun dând greș. Nici lupta lui Lenin și a lui Stalin pentru a distruge credința în Hristos în Rusia nu a mers atât de bine pe cât și-ar fi dorit. Deși ultimul lider sovietic a ucis peste 20 de milioane de ruși, libertatea a venit pentru acești oameni. Când lucrează Dumnezeu, cine se poate împotrivi?

 

În Hristos, cu dragoste,

R. R. Soares

 

Rugăciune

Domnul Isus fie cu voi!