Cel rău este un om aflat într-un stadiu foarte deprimant, pentru că, fiind luminat de Adevăr, a preferat să rămână în greșeală și, în unele cazuri, să-și bată joc de sfaturile sfinte. Prin urmare, sufletul lui este în pericol veșnic. Cu cât se poartă mai rău, cu atât își aduce mai multă mânie împotriva lui însuși (Romani 2:5).

Cel rău este o amenințare pentru cei care sunt începători în credința în Isus, cât și pentru întreaga umanitate, pentru că sufletul său necurat vrea doar răul. Pentru el, orice semn de fericire al celuilalt este o dovadă că greșește, dar nu vrea să recunoască acest lucru. Când se uită la sexul opus, vede pe cineva care ar trebui să-i fie alături și, prin urmare, dacă are posibilitatea, va încerca să se satisfacă chiar și prin violență. Sufletul lui rău nu-i permite să se uite la aproapele său așa cum îl vede Dumnezeu.

Când vede un om prosperând, cel rău speră că acesta se va împiedica de ceva și astfel își va întrerupe reușita. Daca vede că un cuplu se înțelege bine, va dori să-și însușească acea fericire și, dacă va putea, va face totul pentru a-i dezbina pe soți. Cel rău nu știe să aplaude când adversarul câștigă competiția. Adevărul este că cei care nu sunt în Hristos sunt întotdeauna tulburați de vrăjmaș.

Chiar dacă se află în fața cuiva evlavios și folosit de Domnul, cel rău va face comentarii nepotrivite și negative despre el, deși nu l-a văzut niciodată, pentru că nu poate fi mulțumit de nimeni care îi amintește de existența lui Dumnezeu. Este trist să vezi pe cineva părăsind calea Domnului și intrând pe calea morții, pentru că, cu faptele sale, își grăbește pașii spre pierzanie.

În înțelepciunea Sa, Cel Preaînalt îngăduie celor răi să fie pedepsiți pentru a vedea ce-i așteaptă. Atunci cei care se tem de Dumnezeu Îl vor îndreptăți pe Domnul pentru că a acționat în acest fel și, în același timp, vor cere ca El să mai dea o șansă celor care umblă în greșeală. Celor mântuiți nu le face plăcere înfrângerea sau pierzania nimănui, dar se bucură atunci când cei care au părăsit calea sunt mântuiți și binecuvântați.

Cei neprihăniți nu se bucură de vătămarea celui rău, dar când acesta este smerit, iau în considerare ce se întâmplă cu el și familia sa și se roagă să fie cruțați de distrugere și să se întoarcă la Domnul din toată inima. Putem întotdeauna face ceva în ajutorarea celor care au disprețuit Calea Vieții, pentru că, înaintea Tatălui, rugăciunea neprihăniților are mare putere (Iacov 5.16).

Să nu te lași niciodată cuprins de bucurie când prigonitorul tău cade, pentru că Domnul nu te va considera nevinovat dacă te bucuri de înfrângerea cuiva. La cucerirea Ierusalimului de către babilonieni, cei de pe muntele Seir au făcut cea mai grea greșeală de a se bucura de nereușita copiilor lui Israel, ceea ce i-a costat distrugerea în veci de veci.

În Hristos, cu dragoste,

R. R. Soares