Mesajul zilei

24/04/2023 - LUPTĂ NEÎNFRICATĂ

Un lucru cer de la Domnul şi-l doresc fierbinte: aş vrea să locuiesc toată viaţa mea în Casa Domnului, ca să privesc frumuseţea Domnului şi să mă minunez de Templul Lui.

Psalmi 27.4

David a fost folosit în acest verset pentru a învăța una dintre cele mai mari taine care l-au făcut învingător. Cuvântul folosit este שואל (shâ’al), care, în ebraică, are un înțeles mai larg decât cel de dorință: cerere. Asta este ceea ce se face într-o acțiune juridică pentru a repune în posesie sau pentru a despăgubi pentru orice prejudiciu. Domnul l-a făcut pe psalmist să scrie despre purtarea sa și scopul său a fost ca și noi să facem același lucru pentru a trăi în Casa lui Dumnezeu în toate zilele vieții noastre.

Fără îndoială, acest lucru schimbă întreaga situație. În timp ce aflăm că trebuie să cerem, nu facem tot timpul decât să implorăm pentru un lucru pe care, de multe ori, nu-l vom putea realiza. Ei bine, este ca și cum un om i-ar cere unui judecător, care îi este prieten, să-i facă dreptate. Drept este să depui o cerere, să deschizi un proces și să îl pui pe magistrat să examineze cererea și să emită o hotărâre echitabilă.

David a înțeles că era dreptul lui să trăiască în Casa lui Dumnezeu, dar trebuia să se poarte ca avocații buni pentru a-l exercita. Pe măsură ce a intrat într-un proces cu Domnul, știa că va trebui să lupte cu Cel care este desăvârșit, dar, la rândul Său, El vrea ca toată lumea să facă asta și să se bucure de această binecuvântare minunată. Dacă înțelegi ce vei câștiga trăind cu Cel Preaînalt în casa Lui, fă-ți cererea.

Isus a învățat că din vremea lui Ioan Botezătorul și până atunci – zilele slujirii Sale – violența a fost folosită pentru a intra în Împărăția Cerurilor și numai cei puternici reușeau. Exact asta trebuie să faci, altfel nu vei putea lua în stăpânire ceea ce îți aparține. Cu o mie de ani înainte ca Hristos să vorbească despre acest lucru, David îl înțelesese și, dintr-un simplu păstor de oi, a devenit împăratul Israelului. Ce se va scrie oare despre tine?

Problema este să determini, să ceri, să iei în stăpânire și să nu accepți nimic mai puțin decât ceea ce a primit văduva din pilda spusă de Isus (Luca 18.3-5). Deși acel judecător nedrept nu se temea de Dumnezeu și nu respecta niciun om, insistențele ei l-au făcut să decidă să-i facă dreptate. Isus a spus că Dumnezeu, care este drept, va face dreptate celor care stăruie până la capăt pentru a obține ceea ce este al lor și nu renunță (Luca 18:8). Hotărârea ta este ceea ce contează!

În Ioan 14.13, Învățătorul a spus că El Însuși va face orice I se va cere (în greacă, verbul este aiteó, care înseamnă a cere, a pretinde) în Numele Său. Nu vei greși dacă îl traduci prin dorința pe care o are un dependent atunci când vrea să consume un drog. La urma urmei, așa a făcut femeia sirofeniciană când a „cerut” lui Isus ajutor pentru a-și elibera fiica, care era stăpânită de demoni (Matei 15,21-28).

Trebuie să acționezi rapid, deoarece ai doar acest timp pentru a reuși. Cercetează, caută și fă cererea sfântă. Nu te mulțumi până când problema nu este rezolvată (Rut 3.18). Vei da socoteală pentru lucrul ce ți s-a descoperit, dacă nu vei face să se împlinească.

 

În Hristos, cu dragoste,

 

R. R. Soares

 

Rugăciune

Domnul Isus fie cu voi!