Mesajul zilei

11/04/2023 - MÂNTUIEȘTE-ȚI SUFLETUL!

De aceea lepădaţi orice necurăţie şi orice revărsare de răutate şi primiţi cu blândeţe Cuvântul sădit în voi, care vă poate mântui sufletele.

Iacob 1.21

Sufletul majorității oamenilor – partea care se referă la emoții și sentimente – nu trăiește, ci stă în adormire și, în unele cazuri, stă prins în mâinile vrăjmașului. Drept urmare, vedem mulți oameni dezamăgiți de tot și de toată lumea, inclusiv de credința lor. Ei nu pot găsi bucurie sau împlinire în viață. Cu toate acestea, vestea bună este că Domnul a plătit prețul răscumpărării lor și acum se pot elibera de orice robie.

Taina este de a-ți pleca ochii și de a merge la Isus. A-ți pleca ochii înseamnă să nu mai crezi că știi totul și chiar mai mult decât Dumnezeu. Ori, El îi înalță, la vremea Lui, pe cei care se smeresc sub mâna Sa puternică - Cuvântul Său. Omul trebuie să fie conștient de faptul că, de la păcatul lui Adam, cununa slavei i-a fost luată de pe cap. Așa încât, începe să fii atent la Scripturi.

Atâta timp cât nu te oprești și nu mergi la Domnul, încredințându-ți viața Lui și oferindu-te ca slujitor, puține lucruri se vor schimba. Nu este suficient să mergi la adunări și să te rogi, folosind ceea ce oamenii religioși numesc credință, dar care nu este altceva decât trufie. Cei care nu sunt în Hristos și nu sunt născuți din nou nu au niciodată bucuria și puterea Împărăției lui Dumnezeu care să se reverse în ființa lor. Vezi dacă ești sau nu mântuit.

Semnul că l-ai găsit pe Mântuitorul este dat de încrederea de care îți este cuprins sufletul în fața oricărui necaz și, în vremuri bune, de bucuria de a cânta laude lui Dumnezeu. Aceasta este dovada încredințării tale în Domnul. Însă, dacă te superi când lucrurile nu merg sau treci prin vreo încercare, înseamnă că nu ești mântuit. Cel care a primit pe Isus are o purtare diferită de cea a celor rătăciți.

Cel Preaînalt a făcut un Legământ veșnic cu omenirea. În acest Legământ, totul este diferit de celelalte legăminte pe care El le făcuse cu omenirea, inclusiv așa-numita Lege a lui Moise. În Noul Legământ, nu trebuie să facem nici cel mai mic sacrificiu pentru a merita binecuvântările sfinte, ci doar să credem în Scripturi și să ni le însușim. Însă, cu sufletul trist, nu vei sluji niciodată lui Dumnezeu, căci îți va lipsi bucuria.

Odată mântuit, Dumnezeu îți va dărui cunoașterea de a face binele, astfel încât să nu mai fii înfrânt de dușman și niciun trimis al Iadului să nu rămână în picioare în fața ta. Astfel, toate necazurile tale vor lua asfârșit. Nu a fost din întâmplare că David a câștigat bătăliile. Având știința de a face bine în inima lui, el a învins pe toți cei care i s-au ridicat împotrivă.

Ce oare vei face tu? Vei fi un religios sau un împlinitor al Cuvântului? Dacă alegi a doua opțiune, vei birui întotdeauna. Însă, de tot repeți rugăciuni pe care nici nu le înțelegi, nu vei scăpa niciodată de știința de a face rău pe care o posedă diavolul. De acum înainte, fii binecuvântarea pe care Domnul a vrut să o fii.

 

În Hristos, cu dragoste,

 

R. R. Soares

 

Rugăciune

Domnul Isus fie cu voi!