Mesajul zilei

02/04/2023 - CEEA CE DOMNUL SPUNE DESPRE TINE

Căci Avraam va ajunge negreşit un neam mare şi puternic şi în el vor fi binecuvântate toate neamurile pământului.

Geneza 18.18

Înțelepciunea lui Avraam de a asculta de Dumnezeu va face din el un mare om în mâinile Domnului și astfel toate națiunile vor fi binecuvântate în el. În același mod, poți și tu să fii sau nu un om mare în ochii Tatălui, în funcție de încrederea ta în El. Este clar că aceasta înseamnă mai mult decât să te rogi pentru a fi binecuvântat, căci este ascultarea a ceea ce Dumnezeu vorbește despre tine în Cuvântul veșnic.

Cel Preaînalt nu trasează soarta nimănui, spunând că acesta va fi mare, iar celălalt mic, ci El va spune ce se va întâmpla cu un om prin atenția pe care acesta o acordă Cuvântului Său. Lucrul trist este când Dumnezeu vede că cineva nu va fi nimic special, pentru că nu este interesat să-și afle drepturile în Hristos și să fie un împlinitor al voinței sfinte pe Pământ. Oricine nu își asumă chemarea va fi, inevitabil, decăzut în credință.

Dumnezeu a căutat oameni care să fie după inima Lui, care să I se închine în duh și în adevăr și care să facă ceea ce spune El. Astfel, împlinind voia Lui, El îi va duce către succes, căci măsura biblică este descrisă așa: Pentru că celui ce are, i se va da şi va avea de prisos, dar de la cel ce n-are, se va lua şi ce are!(Matei 25:29.

Saul, de exemplu, avea totul pentru a fi un mare conducător. Cel Preaînalt a arătat unde se ascunsese ca să nu fie făcut împărat; cu toate acestea, de îndată ce și-a asumat domnia, s-a schimbat complet. În scurt timp, cel care se arătase smerit nu a mai respectat poziția celui care a fost folosit pentru a-l unge împărat. Oferind jertfa pe care nu trebuia să o facă, a primit vestea că nu a fost ales (1 Samuel 15.11). Nu trece niciodată dincolo de ceea ce ți-a dat Domnul.

Misiunea lui Elisei a fost să stea cu Ilie pentru a turna apă pe mâinile profetului, dar văzându-l pe acesta atât de mult, a învățat să facă lucrarea. Mai târziu, când Ilie a fost dus în Cer, a preluat conducerea apostoliei. Însă, nu același lucru s-a întâmplat și cu Ghehazi, ajutorul lui Elisei, pentru că nu a luat în seamă lecțiile pe care le primise și a devenit lepros. Ce diferență! Ai grijă ca să nu ți se întâmple și ție așa.

Ceea ce înveți sau nu de la oamenii care sunt folosiți de Domnul te va face un slujitor valoros al Celui Preaînalt sau te va elimina. Prin urmare, veghează și roagă-te ca să nu cazi în ispită și să ratezi marea ta ocazie de a te împlini ca un copil al lui Dumnezeu. Nu lăsa niciodată dușmanul să te ducă în ispită; dacă se întâmplă asta, vei pierde viața veșnică în Domnul dacă nu te pocăiești. Așa că nu lăsa loc diavolului.

Ce spune Dumnezeu despre tine? El vorbește despre ceea ce vede în viața ta. Dacă lucrarea ta este sfântă, El vede un lucru bun și vei fi bine. Însă, dacă lași lăcomia, înșelăciunea sau alți demoni să lucreze în inima ta, vei fi o dezamăgire tristă. Veghează și roagă-te ca să nu cazi în ispită. Nu mânia pe Domnul, ci fii un războinic de mare vitejie.

 

În Hristos, cu dragoste,

 

R. R. Soares

Rugăciune

Domnul Isus fie cu voi!