De când filistenii au luat Chivotul Legământului, Dumnezeu a fost supărat pe poporul Său și pe dușmanii săi. Israeliții știau că El umbla printre ei și nu ar fi putut ceda păcatului, așa cum au făcut fiii lui Eli. Când a fost luat în țara filistenilor, Chivotul a adus acolo blesteme. Vezi ce ai făcut de împiedici pe Domnul să lucreze în viața ta.

Adus în țara filistenilor, Chivotul le-a făcut rău, deoarece, pentru că nu se temeau de Domnul și făcuseră ceea ce nu trebuia, au văzut mâna Celui Atotputernic câzând asupra lor într-un mod nimicitor. Nenorocirea a fost mortală, până în punctul de a ajunge la concluzia că vor fi decimați dacă nu vor scăpa de acea „cutie” care conținea Dumnezeul lui Israel. Aceștia s-au străduit să scape de pedeapsa care se abătuse asupra lor.

Spaima l-a cuprins și pe David și pe israeliți când au văzut ce s-a întâmplat cu Uza, care și-a întins mâna să țină Chivotul și a fost doborât. El nu știa că Dumnezeu nu are nevoie de ajutor uman în ceea ce privește modul de a I se închina. Chiar și lauda trebuie să fie adusă cu tremur și venerație față de ceea ce El ne dă. Boii s-au poticnit, dar chiar și așa, Dumnezeu era puternic pentru a păzi ceea ce era a Lui (2 Samuel 6:6).

În ce-l privește pe David, nu a renunțat să aducă Chivotul și a poruncit să fie dus în casa lui Obed-Edom, unde a stat trei luni. Acolo, lucrurile au stat diferit. Temându-se de Domnul și primind Chivotul pentru scurt timp, acest om și casa lui au fost binecuvântate de Dumnezeu pentru dragostea arătată față de cele sfinte. Cel Preaînalt îi va răsplăti mereu pe cei cu inima evlaviosă.

Apoi David a luat Chivotul și l-a dus în cetatea sa. Însă, frica îi era atât de mare încât a jertfit un bou și un vițel gras după șase pași făcuți de cei care îl cărau (v. 13). În același timp, el juca din răsputeri înaintea Domnului. Astfel, împăratul și tot Israelul au purtat Chivotul în strigăte de bucurie și în sunet de trâmbițe.

David știa că trebuie să slujească lui Dumnezeu și să-I facă lucrarea cu bucuria pe care i-a dat-o Dumnezeu. Greșesc mult cei care trăiesc doar plângându-se sau cerând binecuvântări cu inima amară sau cu păcate ascunse. Psalmul 119:75 explică de ce suntem plini de suferință, căci păcatul deliberat aduce o pedeapsă mare.

Cine face lucrarea cu tristețe nu slujește lui Dumnezeu. Bucuria este cerința de bază în slujirea Domnului. Faptul că te bucuri auzind Cuvântul, dar nu-l folosești în lucrarea sfântă – rugăciune, mărturie, plata zeciuielii și aducerea de daruri etc. – arată că ești o sămânță rea și, prin urmare, nu vei rămâne în Țara Făgăduinței.

În Hristos, cu dragoste,

R. R. Soares