Atunci poporul Său şi-a adus aminte de zilele străvechi ale lui Moise şi a zis: Unde este Acela care i-a scos din mare, cu păstorul turmei Sale? Unde este Acela care punea în mijlocul lor Duhul Lui cel sfânt?
Isaia 63.11
Dacă Domnul a lucrat în zilele străvechi ale lui Moise, de ce nu se mai văd minunile sfinte? Vina nu este a lui Dumnezeu, ci a celor care își găsesc scuze că au de cumpărat un ogor, un jug de boi sau se căsătoresc. Vor fi primite oare astfel de dezvinovățiri sau va fi un răspuns pe măsura neascultării lor? Acești oameni au fost înlocuiți cu cei săraci, ciungi, orbi și șchiopi (Luca 14,16-24). Ai grijă! S-ar putea să ți se interzică să iei parte la cina veșnică.
În acea zi, nimic nu a rămas nerezolvat. De fapt, nu există motiv să lăsăm ca o problemă să fie amânată dacă acum ne aflăm înaintea Celui Atotputernic. Moise a judecat pe loc toate problemele aduse înaintea lui. Cum toate acestea au arătat ceea ce trebuie să se întâmple astăzi, putem auzi pricinile și, când simțim hotărârea dreaptă a Domnului, să facem judecata în Numele lui Isus, pentru că lucrarea va fi făcută.
Tatăl ceresc este împiedicat să lucreze din cauza purtării unora dintre copiii Săi; pe de altă parte, unde este cineva care I se închină, El va lucra. Dacă învățăm să fim prieteni cu Domnul, Îl vom vedea mereu lucrând și, atunci, nu vom suferi niciodată vreo înfrângere sau suferință. Este bine să ne amintim de pilda Cuvântului că doi oameni merg împreună numai de sunt învoiți(Amos 3.3).
Cel Preaînalt a ridicat Păstorul care I-a dus poporul peste mare. În acea vreme, Dumnezeu S-a arătat israeliților sub înfățișarea păstorului și astfel au trecut marea, o încercare enormă. Astăzi, suntem călăuziți de Duhul Sfânt și, chiar de este un lucru de mărimea Mării Roșii, care să ne împiedice să obținem izbăvirea, nu trebuie să ne temem, pentru că, fără îndoială, același Dumnezeu este cu noi prin Duhul Său.
Cel Atotputernic i-a făcut pe israeliți să treacă prin mijlocul mării ca pe uscat (Exod 14.16), drept semn că nu există nici un obstacol care să-i împiedice pe cei care sunt ai Săi să ajungă la locul hotărât. Nu te uita la mărimea problemei, ci la Creatorul și Desăvârșitorul credinței tale, Dumnezeul cel mare și puternic, care este și Prietenul și Tatăl tău. Nu există urmă de schimbare sau de rău în El (Iacov 1:17). Când Domnul ne-a chemat să fim ai Lui, am avut o soartă mare.
După ce a primit Duhul Domnului, Moise a devenit puternic pentru a face lucrarea sfântă. Dacă Dumnezeu Și-a revărsat Duhul peste noi, de ce nu am fi transformați în realizatorii puterii Sale? S-a schimbat oare El sau nu primim schimbarea pe care El a făcut-o în și pentru noi? Și tu vei fi puternic dacă faci ceea ce spune Cel Preaînalt despre tine.
Ai grijă să nu irosești Cuvântul trimis către tine, căci aduce cu el talanții pe care trebuie să-i înmulțești. Fii înțelept și crede ceea ce spune Biblia și, atunci când apare vreo dificultate, cu cea mai mare încredere și credință, arată-ți curajul și hotărârea și vei vedea că El este Dumnezeul tău.
În Hristos, cu dragoste,
R. R. Soares