Zi-le: Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel: Blestemat să fie omul care n-ascultă cuvintele legământului acestuia.
Ieremia 11.3
Prin făgăduințele Sale, Dumnezeu ne transmite ceea ce El poate și vrea să facă pentru oameni, atâta timp cât cred în cuvintele Lui, cer și iau în stăpânire ceea ce le este revelat. Lucrurile ascunse nu sunt ale noastre (Deuteronom 29:29), dar cele arătate în Scripturi sunt pentru noi și copiii noștri în veci de veci. Prin urmare, examinați cu atenție Cuvântul Domnului, căci în el se descoperă neprihănirea lui Dumnezeu prin credință și care duce la credință (Romani 1:17).
Voia Celui Preaînalt este exprimată în cuvintele Sale, astfel încât nicio relatare în Cartea Sfântă nu trebuie să fie neștiută sau uitată. În Biblie, găsim planul sfânt pentru fiecare om care locuiește pe acest Pământ. Când primești o poruncă sau o făgăduință, nu te îndoi dacă este sau nu voia lui Dumnezeu, pentru că a fost pusă acolo tocmai pentru a-ți arăta care este scopul Lui pentru toată lumea.
Cei care își asumă cuvintele Celui Atotputernic sunt binecuvântați, plini de succes, fericiți și Îl fac să Se realizeze ca Dumnezeu și Tată prin cei care cred în El. Ori, bucuria Domnului este tăria noastră (Neemia 8.10); prin urmare, dacă El este mulțumit de purtarea noastră, vom fi puternici și biruitori. Nu este nimic mai bun decât să respectăm voia sfântă, căci în acest fel ne împlinim pe noi înșine.
Tatăl ceresc nu trebuie să vină personal pentru a împlini ceea ce spune, deoarece, când vorbește, partea Sa în procesul de binecuvântare a fost împlinită. Când El ne face să înțelegem ceva ce se află în Biblie, este timpul să ne împlinim partea. Prin revelație, suntem responsabili pentru fiecare lucru bun sau rău care ni se întâmplă. De credem, binecuvântarea va ajunge la noi; de nu, vom avea parte de blestem.
Fie poruncă sau mustrare, fie făgăduință sau dojană, cine nu ascultă ce spune El va suporta consecințele. Prin urmare, El ne atrage atenția de a nu-L considera mincinos, pentru că cel care I-a înțeles planul și I-a aflat făgăduințele, dar nu acționează conform voinței Lui, este responsabil pentru tot ceea ce face vrăjmașul în viața sa. Trebuie să credem pentru a-L face viu.
Poruncile și alte cuvinte ale Domnului aduc înțelepciune și cunoaștere. Cei care nu se străduiesc să asculte de poruncile Lui își slăbesc credința și apoi, mai târziu, în lumea duhovnicească, vor fi asemenea celor care suferă de o boală ce îi împiedică să lucreze. Prin urmare, încrede-te în ceea ce spune Dumnezeu și astfel vei fi întotdeauna biruitor.
Alegerea ta îți va aduce binecuvântarea sau blestemul; de aceea, ai grijă ca diavolul să nu te facă să acţionezi contrar soartei prevăzute de Domnul pentru tine. Cuvintele lui Dumnezeu te vor realiza întotdeauna pe deplin. Nu te lăsa înșelat de minciunile dușmanului, nerespectând îndrumările Domnului. Să știi că nesocotirea Cuvântului este egală cu moartea duhovnicească.
În Hristos, cu dragoste,
R. R. Soares