Domnul a zis lui Iosua: „Nu te teme de ei, căci îi dau în mâinile tale şi niciunul din ei nu va putea să stea împotriva ta”.
Iosua 10.8
Când ascultăm de Dumnezeu, El ne îndrumă pașii și ne conduce acolo unde ne-a pregătit pentru a ne binecuvânta. Deci, nu trebuie să te temi, ci mai degrabă să-I urmezi îndrumările. Orice ar face vrăjmașul, Domnul ne-a dat dinainte răspunsul. Cei care trăiesc pentru a sluji Celui Preaînalt descoperă că, fiind sub ocrotira Lui, vor fi foarte bine păziți.
Aparent, bătălia la care se face referire în verset era lipsită de sens, deoarece, pentru că l-au înșelat pe Iosua, locuitorii Gabaonului aveau cuvântul omului lui Dumnezeu că Israel va fi în pace cu ei și viețile le vor fi cruțate. Lasă Duhul Sfânt să te îndrume și nu vei regreta niciodată ceea ce ai spus sau făcut. La urma urmei, El nu te-a făcut să realizezi ceva care să nu-I fi fost voia. Cel Preaînalt știe să-Și conducă poporul în triumf.
Acum, când au fost atacați de împărații unei coaliții de popoare - care, fără îndoială, aveau să atace mai târziu Israelul - gabaoniții i-au cerut lui Iosua să-i ajute, pentru că erau slujitorii lui. Ei erau gata de orice decât să-și vadă țara distrusă de israeliți. Puterea noastră în Hristos poate face ca mulți oameni să ni se alăture pentru a avea libertate, pace și ocrotire.
Din ceea ce Domnul i-a spus lui Iosua și a făcut în timpul luptei, parcă ar fi arătat că bătălia este a Lui. Astfel, Iosua nu trebuia să se teamă de puterea coaliției. Nu te teme niciodată de amenințările diavolului, căci Dumnezeul nostru este Cel Atotputernic și biruitor în războaie. Nu există nicio posibilitate ca iadul să poată pregăti o armă care să-L învingă pe Domnul sau puterea Lui. Suntem de partea biruitoare.
Lupta a fost atât de crâncenă încât Dumnezeu însuși a intrat în luptă în numele lui Israel. Aceasta ne învață că nu știm de ce suntem călăuziți să respectăm Cuvântul. Întrucât Cel Preaînalt ne îndrumă pașii, de ce să încercăm să înțelegem ce se întâmplă în timpul drumului? Domnul, Comandantul Suprem al forțelor cerești, nu ne va abandona niciodată. Cu El, nu vom fi învinși.
Iosua s-a rugat lui Dumnezeu, care a împlinit Cuvântul, care spune: Și dreapta ta să strălucească prin isprăvi minunate!(Psalmi 45.4). După ce a înțeles ce trebuia să facă, Iosua a dat un ordin prin care a oprit întregul sistem solar pentru aproape o zi. Sunt momente în credință când vom fi folosiți într-un mod atât de grozav încât ajungem la concluzia că numai Domnul ar fi putut face asta pentru noi. Fără îndoială, El are surprize plăcute pentru tine.
Dacă gabaoniții, pentru a-și cruța viețile, nu ar fi folosit acest truc pentru a obține promisiunea lui Iosua, nu am fi avut această experiență care să ne sporească atât de mult credința. Nu judeca niciodată un viteaz al Domnului când este folosit să facă dreptatea sfântă. În veșnicie, vom vedea cum Dumnezeu a făcut lucruri minunate pentru noi.
În Hristos, cu dragoste,
R. R. Soares