Mesajul zilei

23/12/2022 - ORICE HOTĂRÂRE ARE UN TEMEI

Odată, pe când fierbea Iacov o ciorbă, Esau s-a întors de la câmp rupt de oboseală.

Geneza 25.29

Încă din pântece, a fost o luptă între Esau și Iacov. De fapt, era vorba despre o luptă mai mare decât cea a acestor frați, pentru că binele se ridicase împotriva răului. Din pântecele Rebecăi se va naște un om care va fi un patriarh al poporului Domnului, moștenitorul făgăduinței; de aceea el nu putea fi supus cărnii și indiferent la lucrările lui Dumnezeu. Nu faptele ne schimbă, ci atenția pe care o acordăm diavolului și disprețul pe care îl arătăm uneori planului de mântuire al omenirii.

Faptul că Iacov s-a născut cu mâna lipită de călcâiul fratelui său geamăn poate fi un semn că Esau, deși inconștient, a folosit forța pentru a merge înainte și, în acest fel, să strice planul sfânt. Însă, Domnul, care cântărește inimile, nu a permis ca acest lucru să continue. Nu știu de ce mulți îl condamnă pe Iacov și îl numesc hoț și escroc, dacă a făcut o afacere cinstită și legală; la urma urmei, Esau a nesocotit dreptul celui dintâi născut pentru o farfurie cu mâncare.

Dacă un om care nu ar fi iubit pe Dumnezeu ar fi fost la conducerea familiei din care avea să provină Mântuitorul, ar fi putut strica totul. Caracterul rău al lui Esau a fost scos în evidență atunci când, prin propria sa decizie, s-a căsătorit cu două femei din popoare diferite de ale lui, aducând amărăciune părinților săi (Geneza 26:34, 35). Rebeca, fiind în Duhul sfânt, a știut să ducă moștenirea, care, de altfel, fusese hotărâtă când Esau și-a disprețuit și vândut dreptul celui dintâi născut.

Esau era un vânător priceput, dar Iacov era smerit și locuia în corturi. Purtarea omului arată ce poate fi el în mâna Celui Preaînalt. Domnul are nevoie de oameni care nu aspiră să fie bogați, celebri, importanți și apreciați pentru darurile lor naturale. Inima unui slujitor ar trebui să-și dorească mereu ca Domnul să crească și el să scadă. Cine vrea să facă lucrarea, dar și propria voință nu va ajunge prea departe.

Psalmii 15 și 24 spun că Dumnezeu nu este mulțumit de cei care nu-și împlinesc promisiunile, chiar și spre răul lor. Prin urmare, este nevoie de mare grijă atunci când ne folosim de cuvânt într-o întreprindere, în căsătorie și mai ales în apostolie. Dacă faci un jurământ Domnului, nu zăbovi să-l împlinești, căci Lui nu-I plac cei fără minte(Ecclesiast 5:4). Este timpul să învățăm Scripturile, căci spun multe.

Rebeca a simțit de la Dumnezeu că Iacov trebuie să aibă binecuvântarea și, învingând dragostea firească a mamei pentru fiu, l-a ajutat să o primească. Îndrumarea biblică este ca să păstrezi ceea ce ți s-a dat, altfel îți vei pierde răsplata (Apocalipsa 3:11). Cine are mult i se va da și mai mult; dar de la cel ce crede că are, i se va lua chiar și ce are (Matei 13, 12). Omul care nu risipește ceea ce i se dă va avea din belșug, dar și situația inversă este valabilă.

Ca și Iacov, care a trecut prin multe încercări, unele fiind foarte dureroase, și tu vei cunoaște dezamăgiri, frustrări și trădări în învățarea ta. Însă, rămâi ferm, căci Domnul știe cum să-i pregătească pe cei care slujesc Bisericii Sale. Sunt mulți oameni care pot fi mântuiți sau rătăciți prin atitudinea lor de a asculta sau nu de El. Hotărârea ta de a sluji determină măsura în care vei fi slujit (Luca 6:38).


În Hristos, cu dragoste,

R. R. Soares


Rugăciune

Domnul Isus fie cu voi!