Mesajul zilei

14/11/2022 - ALEGEREA CEA BUNĂ ȘI DREAPTĂ

A strâns pe tot Iuda şi Beniamin, şi pe cei din Efraim, din Manase şi din Simeon, care locuiau printre ei, căci un mare număr dintre oamenii lui Israel au trecut la el când au văzut că Domnul, Dumnezeul lui, era cu el.

2 Cronici 15.9

Domnul vrea ca fiii Săi să trăiască împreună, ajutându-se unii pe alții. Astfel, voia Lui este făcută. Porunca sfântă este ca ceea ce Dumnezeu a unit, omul să nu despartă (Matei 19:6). Aceasta se referă la căsătorie, un simbol al uniunii noastre cu Isus. Desigur, în caz de adulter, dacă cel înșelat nu mai poate trăi cu soțul/soția, poate recurge la divorț. În apostolie, însă, despărțirea trebuie să fie numai prin voia sfântă.

Cei care sunt din alte părți, dar simt că Dumnezeu este cu noi, trebuie să fie primiți drept copii ai casei. Am fost și noi copii ai altui „tată”, însă, când am auzit Buna Vestire despre ceea ce a făcut Hristos pentru noi, L-am primit pe Mântuitor în același moment și ne-am născut din nou, fiind una cu Trupul lui Hristos. De ce oare cei care au venit după noi să fie primiți cu rezervă? Acesta nu este planul lui Dumnezeu.

Când oamenii Îl văd pe Domnul lucrând, în inima fiecăruia se naște un duh. În felul acesta, voia lui Dumnezeu se răspândește cu o viteză atât de mare încât îi uimește până și pe cei vechi în credință. Aceasta trebuie să ne fie ținta constantă, pentru că aceasta este dorința lui Dumnezeu. El vrea să vadă lucrarea Lui crescând după cum Îi place, bolnavii să fie vindecați, cei asupriți, eliberați, pentru ca bucuria să-i cuprindă pe toți copiii Săi.

Neascultarea este un lucru rău, pentru că ceea ce desparte își caută propriul interes. Ar trebui să ne rugăm ca acest fel de om să vadă răul pe care îl face lucrării sfinte, cât și lui însuși. Cine este nemulțumit în casa Învățătorului poate fi o mare problemă și instigatorul unei revolte. De îndată ce omul începe să murmure în inima lui, diavolul și-l face rob.

Omul care se desparte sau conduce o revoltă se răzvrătește împotriva adevăratei înțelepciuni și își poate pierde mântuirea. Nu va exista pentru el a doua șansă la Judecata cea mare. Oricine este adus înaintea tronului alb (Apocalipsa 20.11) pentru a răspunde pentru faptele sale nu va găsi scuze pentru a fi iertat. Cum poate un om să deschidă o biserică dacă Stăpânul Bisericii nu i-a poruncit să facă acest lucru?

Ai grijă de cei care provoacă scandaluri, căci vor da socoteală pentru sufletele pierdute. Nu te răzvrăti împotriva adevăratei înțelepciuni. Un suflet pocăit valorează mai mult decât toate bogățiile lumii (Luca 15:7-10). Cine contribuie la pierderea cuiva va răspunde pentru acea viață. Imaginează-ți cât de mult nu va suferi cel care duce un om sau mii de oameni în rătăcire!

Împăratul Asa a aflat voia Domnului și a împlinit-o. Astfel, lucrarea lui Dumnezeu a fost cu adevărat a Lui; la fel, trebuie să colaborăm cu Cel Preaînalt, punându-ne întotdeauna dorințile noastre sub îndrumarea Sa. Află ce lucru vrea Tatăl de la tine și fă-l, căci va veni ziua când vei da socoteală pentru ceea ce ai făcut sau nu.

 

În Hristos, cu dragoste,

R. R. Soares


Rugăciune

Domnul Isus fie cu voi!