Mesajul zilei

22/10/2022 - NU-ȚI IROSI PUTEREA!

Căci Ioan a botezat cu apă, dar voi, nu după multe zile, veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt.

Faptele Apostolilor 1.5

Niciun soldat fără puterea de foc nu poate merge la război, pentru că bătăliile nu sunt o sărbătoare, ci o confruntare a oamenilor hotărâți să omoare. Demonii nu-l pot învinge pe omul mântuit, pentru că au fost deja biruiți de Isus. Din nefericire, mulți mântuiți, chiar dacă au fost învingători în mai multe lupte, uită să se acopere din nou cu puterea cerească și, atunci, ispita îi doboară.

Bătăliile Domnului trebuie câștigate de cei chemați să fie parte din Trupul Său, fiind înarmați să-L reprezinte în grelele lupte duhovnicești. Nu putem fi ca David, care la un moment dat a preferat războiului confortul palatului. Era în zadar să fugă. Problema a ajuns până la împărat, care nici nu bănuia că este o capcană a diavolului. Așa că s-a uitat la ce nu trebuia și i-a plăcut ceea ce era interzis, păcătuind cu Bat-Șeba.

Ucenicilor li s-a interzis să părăsească Ierusalimul până când făgăduința Domnului avea să se împlinească în viața lor (Luca 24:49). Chiar dacă fuseseră botezați în Duhul Sfânt, ei au fost acoperiți cu putere și în alte dăți. Poporul lui Dumnezeu nu trebuie să uite să caute reînnoirea duhovnicească, pentru a nu cădea niciodată înaintea ispitelor, fiindcă atunci când ne așteptăm mai puțin, dușmanul ne pregătește o capcană!

Caută împlinirea făgăduinței, pentru că vei fi îmbrăcat cu puterea cerească și vei putea înfrunta forțele întunericului sau alți oameni care ți se ridică împotrivă. Ostașii crucii trebuie să fie întotdeauna gata să intre în luptă. Numai cei care sunt slabi și nu au primit botezul se tem de dușman. Rămâi, așadar, în Ierusalimul tău până când vei primi acoperământul de Sus.

Făgăduința făcută ucenicilor a fost că ei vor fi botezați în Duhul Sfânt la scurt timp după înălțarea lui Isus (Faptele Apostolilor 1:8). Această promisiune este valabilă și pentru noi. De fapt, cine a fost primit de Domnul și și-a mărturisit toate păcatele, scăpând din laț, este pregătit să lupte și să învingă. Prin urmare, nu te lăsa atras de ceea ce interzic Scripturile, ci fă tot ce îți spune Cel Preaînalt.

Cu botezul în Duh, te vei dovedi pregătit să fii trimis oriunde va voi Tatăl pentru a aduce o mărturie adevărată în vindecarea bolnavilor și izbăvirea celor asupriți și stăpâniți de demoni. Cine are Duhul lui Dumnezeu nu este niciodată învins de dușman, ci îi ajută pe cei care îi cer ajutorul. Acopere-te cu Duhul sfânt!

Isus spune că vei fi botezat în Duhul Sfânt cât de repede, dar trebuie să vrei și să cauți acest acoperământ. Intră și rămâi în prezența sfântă până când are loc o revărsare de putere asupra ta. Apoi, într-o clipire din ochi, vei fi omul pe care Dumnezeu l-a chemat să-I slujească.


În Hristos, cu dragoste,

R. R. Soares

Rugăciune

Domnul Isus fie cu voi!