Mesajul zilei

26/09/2022 - CALEA ORÂNDUIRILOR SFINTE

Învaţă-mă, Doamne, calea orânduirilor Tale, ca s-o ţin până în sfârşit!

Psalmi 119.33

Domnul este desăvârșit în toate faptele Sale. Creând pe om, El s-a ocupat de tot ce acesta ar avea nevoie pentru a-I îndeplini voia. Dacă îți lipsește ceva, roagă-te și cere Creatorului să-ți arate cum să acționezi. Când înțelegi ce trebuie să faci, nu înceta de a-ți exercita autoritatea în Numele lui Isus pentru a lua în stăpânire ceea ce este al tău. Fără îndoială, suferim pentru lucruri care ne sunt la îndemână.

Deoarece suntem parte a Împărăției Sale, Cel Atotputernic a creat orânduieli care ne vor face bine. Ca Tată, El nu și-ar lăsa niciodată copiii fără puterea de a birui. Lipsa de înțelegere a ceea ce îți aparține și ceea ce trebuie să faci pentru a-ți asuma binecuvântările este responsabilă de orice lipsă sau problemă pe care o întâmpini. La urma urmei, mântuirea este o lucrare desăvârșită.

Este necesar să strigăm pentru ca tot ce a spus El despre noi să ne fie revelat. Aceasta este îndrumarea dată de versetul pe care îl studiem. Cei care nu-și fac datoria rămân fără ceea ce le aparține. Așa că roagă-te și fii atent la ceea ce ți se va revela, iar apoi, cât ai clipi, vei descoperi că de asta era nevoie pentru a pune capăt unei serii de circumstanțe proaste din viața ta.

Trebuie să ne rugăm cu credință ca să putem învăța calea fiecărei orânduiri pe care El a dat-o. Nicio rugăciune fără credință nu este primită sau auzită de către Tatăl; dar când ne rugăm din toată inima, trebuie să continuăm să credem și astfel răspunsul va veni fără întârziere. A ne ruga de dragul rugăciunii este zadarnic și, în același timp, periculos, pentru că, întrucât nu ne supunem poruncii de a avea credință în Dumnezeu, dușmanul poate ataca.

Odată cu crearea orânduielii vine și puterea ca aceasta să devină realitate. Fiecare făgăduință sau poruncă a Celui Preaînalt aduce și puterea de a fi împlinită. Prin urmare, nu disprețui niciuna dintre porunci, oricât de mică sau neînsemnată ar părea. A nu reuși să-ți asumi ceea ce este al tău înseamnă să fii de acord cu hoțul și să te întovărășești cu el. Cu Hristos, există întotdeauna biruință.

Când înțelegi lucrul ce îți aparține în Dumnezeu, păstrează-l până la capăt. Altfel, asta va fi văzut ca o insultă la adresa Celui Preaînalt. Vezi, El este gata să facă o lucrare, face orânduiala și în cele din urmă dezvăluie omului ceea ce i s-a dat. Cu toate acestea, acesta, în mod ciudat, în loc să creadă și să-și asume lucrul dat, consideră că nu este vorba de nimic. Fără îndoială, acest lucru Îl mâhnește pe Domnul.

Bucurându-te de ceea ce ți se arată, dovedești că Îl iubești pe Dumnezeu; dar, refuzând sau neacordându-i atenție, atitudinea ta este o ofensă pentru Cel Atotștiutor. Domnul vrea să te facă cineva foarte special. Nu poți să nu ai succes dacă ai încredere și iei în stăpânire ceea ce ți se spune. Caută întotdeauna să fii onorat de Dumnezeu, onorându-L.


În Hristos, cu dragoste,

R. R. Soares

Rugăciune

Domnul Iisus fie cu voi!