Niciun slujitor al Domnului nu trebuie să se teamă de ziua plecării lui, căci când va sosi acel moment, Cel Atotputernic va fi pregătit totul pentru a-l primi în Slavă. Așa cum intrarea noastră în lume a fost bine realizată și dincolo de înțelegerea noastră, tot așa va fi și mersul nostru la locuința cea veșnică, două procese distincte, dar create de Domnul. La urma urmei, vom merge să stăm alături de Cel căruia nu-I este rușine să ne numească frații Săi.

Când un om al lui Dumnezeu moare, oamenii ar trebui să primească și să sărbătorească acest eveniment cu bucurie, ca atunci când li se naște un fiu. Cei care Îl iubesc pe Domnul nu trebuie să deznădăjduiască niciodată și să ceară ca acest lucru să nu se întâmple, ci mai degrabă să privească, în prezența dumnezeiască, plecarea celor care L-au iubit pe Dumnezeu și se vor odihni de lucrările lor în brațele veșnice ale Celui Preaînalt. Cuvântul spune că există un timp pentru a te naște și un timp pentru a muri (Eclesiastul 3:2), dar Dumnezeu este Cel care va spune când se va întâmpla asta.

Nu ai de ce să te temi în aceste două procese planificate în cel mai mic detaliu de către Autorul vieții, căci tot ceea ce face El este perfect. Cei care sunt la bătrânețe nu trebuie să se teamă de momentul lor final, pentru că Isus a spus că oricine crede în El nu va vedea niciodată moartea (Ioan 8:51). Desigur, persoana respectivă ne va lipsi, dar asta va fi pentru o perioadă scurtă de timp, căci în Împărăția lui Dumnezeu vom fi cu toții împreună.

Când timpul de aici al credinciosului se termină, ar trebui să fie întâmpinat cu lacrimi de bucurie și nu de tristețe. Disperarea este de înțeles printre cei pierduți, pentru că ei nu au nicio speranță de viață veșnică. După 70 de ani, trebuie să continuăm să facem lucrarea, dar în același timp să fim atenți, pentru că Tatăl ne poate avertiza oricând că ne-a venit vremea. Astfel, fiind pregătiți, Îl vom găsi pe Cel care a plătit un preț atât de mare pentru a ne face copiii Săi.

David a murit după o bătrânețe fericită, pe deplin conștient de lucrurile din jurul său și cu marea dorință de a-L găsi și de a rămâne alături de Domnul, pe care L-a iubit și slujit. Ce mare zi! Ne vom întâlni cu Dumnezeul veșnic și, într-o clipă, ne vom duce. Așadar, cu trupurile glorificate, nu murim niciodată. Nu lăsa ca frica religioasă și frica celor care nu-L cunosc pe Dumnezeu să te stăpânească și să-ți răpească acest moment cu semnificație singulară.

Să-ți dorești să treci prin procesul întreg – naștere, creștere, maturitate, îmbătrânire și plecare către Căminul cel veșnic. Oricine crede în Domnul nu va lăsa ca deznădejdea să-i stăpânească inima. Tatăl arată cât de mult ne prețuiește plecarea spunând cât de valoroasă este în ochii Săi moartea sfinților (Psalmi 116:15). Nu este posibil de înțeles că un mântuit se poate teme de momentul lui final aici pe Pământ, pentru că acesta va fi un timp de recoltare a sămânței plantate.

Ai grijă cu cel care nu face nimic pentru cei nemântuiți! David era plin de zile, bogății și glorie. Dar și-a dus bogățiile în Rai? Da, fără îndoială, căci a pus ceea ce avea în lucrarea lui Dumnezeu și, la sfârșitul vieții, a dat-o în casa Domnului. Pregătește pe cel care ar trebui să-ți urmeze conform alegerii sfinte și bucură-te de o primire bună în Rai!

În Hristos, cu dragoste,

R. R. Soares