Cel fără prihană înverzeşte ca finicul şi creşte ca cedrul din Liban.
Psalmi 92.12
Un motiv important l-a determinat pe scriitorul acestui verset să facă referire la cel fără prihană, care este precum finicul și cedrul din Liban. Finiculul crește în pământ arid și în sezon înverzește. De aceea nu ar trebui să ne supărăm din cauza lucrurilor rele, a lipsei de iubire a multora sau a lăcomiei care îi determină pe mulți oameni să ne facă rău. Am fost sădiți de Domnul pentru a birui.
Nu contează ce ți se spune, căci, de ai fost mântuit de Isus, răscumpărat prin moartea Sa, fiind un împlinitor al Cuvântului, ai toate condițiile să crești și să înflorești. Cel Atotputernic este garanția ta. Astfel încât chiar dacă totul merge prost, nu blestema, nu te mânia și nu te plânge niciodată de viața ta.
Potrivit psalmistului, cei neprihăniți vor crește ca cedrul din Liban. Comparația nu ar putea fi mai fidelă realității. Acest copac este descris și lăudat în Scriptură pentru măreția și frumusețea sa. Creatorul evidențiază câteva caracteristici ale acestui arbore pentru a arăta asemănarea între noul convertit și acesta. În primii trei ani de viață, cedrul nu are mai mult de cinci centimetri înălțime.
Unii creștini sunt uneori nemulțumiți când cred că, după primul și al doilea an în biserică, slujind lui Dumnezeu, nu și-au întărit credința. În ciuda dorinței de a face acest lucru, rămân ca niște copii. Cedru așteaptă până-n al patrulea an pentru a începe să se dezvolte în exterior, dar ceea ce puțini oameni știu este că, în primii trei ani, rădăcinile lui pot crește până la cinci picioare în inima pământului.
Cei care nu prind rădăcini în Hristos trebuie să ia seama la faptul că comparația Domnului este autentică. Cu cât copacul crește mai mult în ochii tuturor, cu atât mai mult rădăcinile sale nu încetează de a se dezvolta. Spre deosebire de alți copaci, care, atunci când întâlnesc stânca, își întrerup creșterea, cedrul o îmbrățișează, căci așa a plănuit Dumnezeu.
Domnul a rânduit ca cei neprihăniți să crească ca cedrul din Liban. Cei care vor să ajungă mai departe decât a fost plănuit nu vor reuși. Trebuie să îmbrățișăm Stânca, pentru ca nimic să ne poată despărți de iubirea lui Dumnezeu (Romani 8:35). De ce să te lași înșelat de minciunile dușmanului, dacă e ușor să crezi în Adevăr? Acest lucru a fost determinat de Cel ce știe luptele prin care vom trece. Dacă Îl îmbrățișăm pe Domnul, nu vom putea fi smulși din brațele Sale.
Dumnezeul cel Atotputernic și Atotștiutor nu are niciun angajament față de nimeni care nu urmează sfatul Său. Așa că este bine să petreci cei trei ani prinzând rădăcini în Domnul. Odată înrădăcinat în El, vei putea crește și deveni frumosul copac care va aduce atâta bucurie Creatorului. Cel Preaînalt face totul pentru binele nostru.
În Hristos, cu dragoste,
R. R. Soares