Mesajul zilei

19/06/2022 - VESELIE ȘI LUMINĂ PENTRU CREȘTIN

Orânduirile Domnului sunt fără prihană şi veselesc inima; poruncile Domnului sunt curate şi luminează ochii.

Psalmi 19.8

Scripturile ne dezvăluie două lucruri importante pentru a trăi bine: poruncile și orânduirile Domnului. Fără îndoială, Tatăl cel veșnic nu vrea ca niciunul dintre copiii Săi să trăiască fără să se bucure de promisiunile descrise în Biblie. Însă, pentru a ni se îndeplini cererile, care trebuie făcute cu credință, este necesar ca inimile să ne fie bucuroase și ochii luminați.

Omul care află importanța acestora ar trebui să ceară ca toate să i se dezvăluie; astfel, va trăi bine. Cu cât înțelegi mai mult planul sfânt în ceea ce te privește, cu atât mai bine vei trăi. Când afli porunca, iar acest lucru va fi posibil cercetând Scripturile, însușește-ți-o. În acest fel, nu vei avea niciun motiv ca Domnul să nu te binecuvânteze.

Orânduirile sunt mici porunci, reguli pe care trebuie să le respectăm, și a căror funcție este de a ne bucura inimile. Ele sunt peste tot în Cuvânt – în povestirile despre minuni, profeții și mustrări. Este obligația noastră să ni le asumăm în momentul în care ni se dezvăluie. Cu ele, vom fi în situația în care binecuvântările vor avea loc de la sine.

Avem nevoie de revelația biblică pentru duhul nostru, căci dacă bucuria Domnului nu este în noi, suntem neputincioși (Neemia 8:10). Să fim cuprinși de toată veselia pe care El o are pentru noi, pentru că viața noastră trebuie să fie precum o sărbătoare cu Tatăl. Satisfacția care se naște în inimile noastre este un semn că Cel Preaînalt ne vizitează și, prin urmare, suntem luminați pentru a nu rata nimic din ceea ce El ne dă.

Porunca sfântă este curată și vine fără nici cel mai mic rău. În acest fel, nu există nicio modalitate de a ne face vreun rău sau de a ne cauza urmări neplăcute. Chiar și atunci când Dumnezeu ne mustră și o rană apare în sufletul nostru, asta este spre binele nostru (Osea 6:1). Când se va vindeca, nu va rămâne niciun semn că am fost răniți. Porunca Tatălui este să-L iubești și, astfel, vei fi iubit de El.

Misiunea poruncii Domnului este de a ne lumina ochii. Fără ea, nu putem vedea evenimentele așa cum sunt cu adevărat. Nu putem pune la îndoială pe Dumnezeu, pentru că El este atât de desăvârșit încât nici măcar nu înțelegem planul Său minunat. Totuși, în momentul în care Îi împlinim porunca, sufletul ne este luminat și, astfel, nu trebuie să ne îngrijorăm de nimic, pentru că Domnul ne sprijină în toate.

Străduiește-te să înțelegi ce se află în orânduirile sfinte și să le îndeplinești. De fapt, nu va trebui să muncești din greu pentru a le împlini, ci doar să hotărăști că le vrei în viața ta. Dumnezeu îți dă atât voința, cât și înfăptuirea (Filipeni 2:13). Prin urmare, înțeleptul este de acord cu El; așadar, este de ajuns să asculți de El când ai nevoie de ceva.

 

În Hristos, cu dragoste,

R. R. Soares



Rugăciune

Domnul fie cu voi!